Finanțele amână plata obligațiilor fiscale și anulează penalitățile pentru anumiți contribuabili

Finanțele amână plata obligațiilor fiscale și anulează penalitățile pentru anumiți contribuabili

Finanțele amână plata obligațiilor fiscale și anulează penalitățile pentru anumiți contribuabili

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a elaborat un proiect de ordin prin care oferă anumite facilități contribuabililor care sunt beneficiari ai finanțării nerambursabile și care au de încasat sume de la autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene. Printre acestea se numără amânarea la plată a datoriilor la Fisc și chiar anularea penalităților aferente acestor datorii.

Mai exact, este vorba despre cei care au de încasat sumele autorizate la plată, aferente cererilor de rambursare depuse de beneficiar, de la autoritățile de management și organismele intermediare în gestionarea fondurilor europene. De înlesniri la plată vor beneficia și partenerii acestora, potrivit acordului de parteneriat, anexă a contractului de finanțare.

Prima facilitate este amânarea la plată a obligațiilor fiscale principale și a penalităților pentru cei de mai sus. În plus, penalitățile pot fi anulate dacă cel în cauză a renunțat, la rândul lui, la dreptul de a percepe dobânzi sau penalități de la stat, pentru sumele pe care le au de încasat de la autorități, iar amânarea la plată a fost finalizată.

De asemenea, cei care au încasat sumele aferente cererilor de rambursare – autorizate la plată înainte de 3 iunie 2013 –, după termenul contractual, vor fi scutiți de la plata datoriilor la Fisc (principal și penalități) pentru perioada cuprinsă între data la care trebuia făcută plata de către autorități și data propriu-zisă a efectuării plății.

Nu în ultimul rând, vor fi amânate la plată, în vederea scutirii, penalitățile aferente sumelor scadente după data depunerii cererii de rambursare la autoritatea competentă, în cazul celor care au de încasat bani ca urmare a unei cereri de rambursare cu termenul de plată depășit.

Înlesnirile la plată se cer de beneficiari pe baza unei cereri. Documentul trebuie depus la registratura Direcției Finanțelor Publice aferente sau transmis prin poștă cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire.

Cererea se poate depune și prin împuternicit, dar în acest caz documentul va fi însoțit de dovada împuternicirii., în condițiile art. 18 din Codul de procedură fiscală.

”Pentru contribuabilul care are sedii secundare înregistrate fiscal, cererea de acordare a înlesnirilor la plată se depune atât pentru obligațiile fiscale datorate de acesta, cât și pentru cele ale sediilor sale secundare”, se arată în Ordinul MFP.

În document se precizează că, înainte de a depune cererea de acordare a amânării la plată, contribuabilul trebuie să solicite autorității de management eliberarea unui atestat.

Cosmina Croitoru

NICIUN COMENTARIU