Finala Cupei Mondiale din Brazilia ar putea să nu fie transmisă de TVR

TVR are datorii de milioane de euro față de deținătorul drepturilor de televizare

brazilia

Finala Campionatului Mondial de Fotbal Brazilia 2014 ar putea să nu fie transmisă de TVR, din cauza unor datorii pe care televiziunea publică le are la Uniunea Europeană a Televiziunilor și Radiourilor (EBU – European Broadcasting Union), deținătorul drepturilor de televizare.

Marți, mai mulți salariați ai TVR au protestat în curtea instituției pentru neplata salariilor. Prim-vicepreședintele Sindicatului pentru Unitatea Salariațiilor TVR, sindicat reprezentativ în SRTV, Mihaela Woytovict, ne-a declarat că s-a rezolvat problema salarială a angajaților TVR, dar rămâne o problemă datoria pe care TVR o are fațăd e EBU.

Woytovict MihaelaBăncile au început să vireze banii angajaților TVR. O parte din angați au primit banii, mâine dimineață primește toată lumea banii. Domnul director Tănase nu ne-a explicat foarte clar de ce s-a întârziat plata salariilor. Se știe că TVR are datorii foarte mari la EBU. Conducerea TVR ne-a spus că EBU a anunțat că se încheie emisia pentru finala campionatului mondial dacă nu achităm datoriile

Mihaela Woytovict
lider sindical

TVR are datorii mari faţă de EBU, deţinătorul de drepturi de televizare a CM din Brazilia 2014. La începutul lunii mai, Consiliul de Administraţie al TVR a decis să înceapă să plătească din sumele restante. În total, datoria TVR către EBU, cuprinzând restanţele pentru CM 2014 şi alte sume pentru preliminariile CE 2016, JO 2016, dar şi preliminariile CM, este de aproximativ 10 milioane de euro.

Protest spontan la TVR, angajații s-au trezit cu cardurile goale în ziua de salariu

Peste 200 de angajaţi ai Televiziunii Române s-au adunat în curtea instituţiei și cer socoteală directorului interimar Stelian Tănase pentru neîncasarea salariilor.

Unul dintre angajații TVR ne-a explicat că neplata salariilor se datorează refuzului reducerii salariilor cu aproape 25%. „Suntem peste 200 de oameni și continuă să vină angajați TVR la protest. Mai mulți colegi au intrat la Stelian Tănase pentru a intreba de ce nu primim salariile. Șeful TVR a răspuns colegilor că și în zi de salariu este criză. Au venit jandarmii să îl păzească pe Stelică”, ne-a spus angajatul TVR.

Ștefan Etveș

NICIUN COMENTARIU