14.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 17:53
No menu items!

Filtre ale Poliției Rutiere în județele afectate de ninsori și viscol

spot_img

Vicepremierul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne Gabriel Oprea, le-a cerut duminică prefecților și șefilor structurilor de situații de urgență să ia primele măsuri pentru prevenirea și gestionarea producerii unor situații de urgență, având în vedere avertismentele meteorologilor și hidrologilor.

Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au precizat într-un comunicat de presă că în județele Suceava și Neamț unde se așteaptă depunerea unui strat de zăpadă de 10-15 centimetri, polițiștii rutieri au instituit filtre pentru a-i informa pe conducătorii auto în legătură cu riscurile la care se expun în situația în care pornesc la drum cu autoturisme nepregătite pentru condiții de iarnă.

MAI le reamintește șoferilor că au obligația de a-și dota autovehiculele cu anvelope de iarnă, în cazul în care intenționează să circule în zonele montane înalte sau pe drumurile unde este se formează polei sau se depune strat de zăpadă.

În ceea ce privește circulația pe drumurile publice, oficialii MAI au precizat că duminică, până la ora 12.00, nu se înregistrau probleme deosebite pe autostrăzi și drumurile naționale. De asemenea, nu au fost semnalate drumuri închise sau cu circulație îngreunată ca urmare a ploilor sau a căderilor de zăpadă.

Totodată, până luni, 12 octombrie ora 24.00, 19 județe din estul, centrul și sud-estul țării, se află sub atenționare COD GALBEN DE INUNDAȚII, potrivit MAI. În aceste zone sunt posibile scurgeri importante pe versanți, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri pe unele râuri, cu posibile depășiri ale cotelor de atenție.

În acest sens, reprezentanții MAI le-au cerut autorităților din județele Caraș-Severin, Gorj, Hunedoara, Mehedinți, Dolj, Sibiu, Vâlcea, Olt, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Covasna, Buzău, Vrancea, Vaslui, Galați, Bacău, Tulcea și Constanța să monitorizeze permanent cursurile de apă aflate sub atenționare și să informeze din timp populația din vecinătatea cursurilor de apă în legătură cu riscul producerii unor viituri.

Inspectoratele pentru Situații de Urgență sunt pregătite să activeze grupele operative pentru intervenție încă de la apariția primelor efecte ale fenomenelor meteo periculoase.

Coordonarea unitară a structurilor cu responsabilități în realizarea intervențiilor pentru situații de urgență la nivelul județelor se realizează de către inspectorii șefi ai Inspectoratelor Județene pentru Situații de Urgență.