24.2 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 17:34
No menu items!

Filmul incendiului de la Piatra Neamț, relatat chiar de șeful Secției ATI. Ancheta penală avansează rapid

spot_img

Parchetul General a anunțat, duminică seară, că procurorii criminaliști au început audierile, după ce a fost identificat locul din care s-a declanșat incendiul, iar primele necropsii ale victimelor au confirmat patologia pentru care aceștia se aflau intubați în Sectia ATI a Spitalului Piatra Neamț. Printre primii audiați se va număra și șeful Secției ATI, medicul Liviu Ungureanu, care a relatat și jurnaliștilor Recorder filmul evenimentelor de sâmbătă seară, când 10 pacienți și-au pierdut viața și alte șapte persoane au fost rănite într-un incendiu. Dr. Ungureanu afirmă că nu s-au efectuat lucrări în secția ATI, ci că pacienții covid au fost transferați dintr-un spațiu improvizat din secția neuro-chirurgie, de la etajul 3, în secția ATI de la etajul 2, folosită fără întrerupere pentru pacienții necovid.

Comunicatul Parchetului General reflectă măsurile investigative luate, după ce ancheta a fost preluată la cel mai înalt nivel.

1. Au fost dispuse ordonanţele de efectuare a necropsiei victimelor. Au fost finalizate patru dintre necropsiile dispuse. Procedura medico-legală corespunde patologiei pentru care au fost tratate victimele – cazuri tip Covid;

2. În salonul incendiat a fost stabilit locul din care s-a declanşat incendiul şi vor fi ridicate dispozitive şi echipamente medicale, în vederea expertizării. Cercetarea locului faptei va continua în cursul zilei de 16 noiembrie;

3. Au fost predate înscrisuri de către reprezentanţii Spitalului, urmând să se analizeze dacă acestea răspund problemelor din anchetă şi în ce măsură este necesar să fie ridicate și alte înscrisuri;

4. Au fost stabilite persoanele care vor fi audiate şi au început audierile.

Salonul ATI, o bombă cu ceas, din cauza mediului încărcat cu oxigen

Doctorul, Liviu Ungureanu a explicat, pentru Recorder, că sâmbătă seară, în secția ATI erau de gardă doi medici, opt asistenți și patru infirmieri.

În salonul în care a izbucnit incendiul se aflau, în acel moment, două asistente și un medic, colegul nostru care este acum cu arsuri, transferat în Belgia. Era acolo – nu știu sigur dacă în salon, dar în imediata apropiere sigur – se pregătea să pună un cateter central sau să intubeze un pacient. S-a întâmplat totul foarte repede, am înțeles că s-a aprins un injectomat, imediat costumul asistentei care era în proximitate a luat foc și de acolo s-a propagat. Medicul le-a strigat să iasă afară, a intrat el să vadă dacă poate face ceva, dar atunci i-a luat și lui foc costumul și s-a retras. S-a repliat spre baia care este în afara salonului, unde asistentele i-au stins cu apă flăcările de pe combinezon. Are arsuri pe 35-40 la sută din corp, pe zona fața anterioară, de la gât în jos, torace, abdomen, puțin la nivelul membrelor. El a încercat în primul rând să extragă asistentele și în al doilea rând a vrut să vadă dacă poate să scoată unu-doi pacienți. Dar n-a mai avut timp. A venit și colegul celălalt, care făcea vizita pentru salonul celălalt, a încercat și el să intre, să ajute, dar era deja negru, fum, nu se mai vedea nimic.”

Medicii de la Piatra Neamț, nevoiți să improvizeze circuitele separate ale pacienților covid. Incendiul a izbucnit într-un salon de terapie intensivă folosit fără întrerupere pentru pacienții covid-negativi

Șeful secției ATI a explicat, pentru Recorder, că, din cauza structurii foarte vechi, spitalul a trebuit să inoveze pentru a genera circuite separate pentru pacienții covid și necovid, însă salonul în care și-au pierdut viața fulgerător 8 pacienți covid intubați a fost folosit neîntrerupt pentru pacienții covid-negativi.

  • La etajul doi este sediul nostru principal, secția de terapie intensivă care funcționa dinainte de criza COVID. În primăvară, neavând circuite pe etajul doi, am identificat deasupra secției, la etajul trei, în secția de neuro-chirurgie, posibilitatea de a îngriji, am zis noi, șapte pacienți COVID, ulterior ajungând până la 12, în toamnă. Un salon pentru suspecți a funcționat la doi și logistica toată, și zonele libere non-Covid, unde mai respiram aer curat. Iar la trei era zona roșie, cu paturile respective. Am reușit încet-încet să ducem acolo ventilatoare de jos și am funcționat bine în primăvară și peste vară, până la începutul toamnei, nefiind presiunea foarte mare. După 20-25 septembrie, presiunea a crescut și am ocupat treptat toate locurile de la trei, ulterior trebuind să ne întindem din nou și la doi, într-un salon din față, făcând tot felul de mutări de pacienți.
  • Pentru că am ajuns la un număr mare de pacienți, 16, ne-am gândit că putem să-i acomodăm mai bine în cele două saloane de câte opt paturi aflate la etajul doi. Am zis noi că dacă-i concentrăm în două saloane, și îngrijirea va fi mai bună, resursele mai bine valorificate, inclusiv resursa umană cu care aveam probleme din ce în ce mai mari.
  • Pregătim asta de o săptămână. Pentru că am vrut să-i protejăm și pe pacienți, și pe noi, am făcut o separare pe etajul doi, cu o zonă largă spre saloane, pe unde să circule pacienții pozitivi, și o zonă mai îngustă, spre partea de cabinete.
  • Am cerut aprobarea DSP-ului, iar DSP-ul a zis că e ok. De vineri a sunat asistenta-șefă și a primit răspuns de la DSP că se poate. Am trimis schema cu noua așezare a secției, la număr de paturi mă refer, era trimisă și un fel de schiță tehnică, cu circuitele făcute. (…) E de fapt secția noastră, în care n-am modificat nimic. Ea era cea de la etajul doi în care am funcționat ani de zile.