sâmbătă, 24 octombrie 2020 - 7:14

Festivalul culorilor vine și în România – VIDEO

Bănicioiu, la un pas de a fi dat de deputați pe mâna procurorilor: „Minciuni. Unii fac denunțuri ca să scape”

Comisia Juridică a Camerei Deputaților a decis că fostul ministru Nicolae Bănicioiu poate fi urmărit penal, la cererea DNA. Deputații juriști au luat această decizie...

Primarul în exercițiu al Brașovului, sub control judiciar pentru șantaj. Victimă indirectă, contracandidatul USR care a câștigat alegerile

Procurorii anticorupție de la Serviciul teritorial Brașov au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune pe o...

Timișoara: Validarea ca primar a germanului Dominic Fritz, blocată de contestații în instanță

Validarea primarului ales al Timişoarei, Dominic Fritz, susţinut de Alianţa USR PLUS, a fost atacată la Tribunalul Timiş de către trei persoane, astfel că...

Klaus Iohannis a retrimis Parlamentului legea privind alegerile. Ce excepții invocă pentru prelungirea mandatelor aleșilor

Preşedintele Klaus Iohannis a retrimis, vineri, Parlamentului Legea privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, ca urmare a încetării mandatului...

festivalul culorilor

Cei care participă la Festivalul Culorilor se ghidează după o regulă simplă: poartă îmbrăcăminte de culoare albă și dansează ore în șir colorându-și hainele și pielea cu ajutorul a șase culori sub formă de pudră: pink bikini, green planet, blue lagoon, yellow sunrise, juicy orange și violet secret.

Originar din India, festivalul are loc pe 17 mai, pe Valea Gârbăului din Cluj. Evenimentul mai este programat anul acesta în Timişoara, Sibiu, Craiova, Braşov, Iaşi, Chişinău, Constanţa şi Bucureşti.

„Ideea de a-l aduce în Europa şi în toată lumea le-a venit unor nemţi petrecăreţi care au fost în concediu în India şi apoi au comercializat conceptul, au introdus muzica electronică, house şi au transformat ideea într-un mod de distracţie. Acest model s-a întins în toată lumea. Germanii dau licenţele mai departe în alte ţări. Noi am obţinut o aprobare de la Bruxelles să folosim acele prafuri care fac deliciul festivalului. Aceste prafuri au coloranţi naturali şi cosmetici. Nu strică tenul atunci când intră în contact cu pielea.”, a precizat pentru Transilvania Reporter, Virgil Ştefan, organizatorul Holi Tour Romania 2014.

C.A.

Părinții primesc zile libere plătite chiar și când școlile se închid pentru alegeri

Guvernul a aprobat, joi, proiectul de OUG care prevede acordarea zilelor libere plătite și pentru alte situații care impun suspendarea temporară a cursurilor, cum...

Guvernul alocă 65 de milioane de lei din Fodul de rezervă pentru achiziția de Remdesivir

Guvernul a alocat 65 de milioane de lei pentru achiziția de Remdesivir, medicamentul folosit în tratamentul pacienților cu Covid, prin contractul încheiat la nivelul...

39 de mesaje Ro-Alert, în nouă orașe

În judeţele Alba, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Constanţa, Harghita, Olt, Sibiu şi Sălaj Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis nu mai puțin de...

OUG pentru asimptomatici și bolnavii cu forme ușoare: Medicii de familie primesc 105 lei pentru fiecare pacient COVID-19

Guvernul a adoptat ordonanța de urgență prin care persoanele cu COVID-19 asimptomatice sau cu forme ușoare vor putea fi tratate la domiciliu, iar medicii...

Diaspora, neinteresată de votul pentru parlamentare. Doar 40.000 de români s-au înscris pentru votul prin corespondență

Mai puțin de 40.000 de români din străinătate s-au înscris pentru votul prin corespondenţă la alegerile parlamentare din luna decembrie, deși statele cu cele...