12.8 C
București
luni, 18 octombrie 2021 - 13:43

Ferguson: Poliţistul care l-a împușcat pe tânărul de culoare afirmă că are “conştiinţa curată”

spot_img

Vorbind pentru prima oară în public de la producerea dramei, Darren Wilson a explicat că pe 9 august îi era teamă că va fi ucis

 darren wilson

Poliţistul american care a împușcat la începutul lunii august un tânăr de culoare la Ferguson (Missouri, centru) a explicat marţi pentru postul de televiziune ABC că are “conştiinţa curată” şi că ar fi acţionat la fel în cazul unui tânăr alb, informează AFP.

Vorbind pentru prima oară în public de la producerea dramei, Darren Wilson a explicat că pe 9 august îi era teamă că va fi ucis, înainte de a utiliza pentru prima oară arma şi de a trage 12 gloanţe în direcţia tânărului Michael Brown, în vârstă de 18 ani.

Am conştiinţa curată pentru că ştiu că mi-am făcut datoria. (..)Eu nu cred că acest fapt mă va urmări. Va rămâne ca ceva ce mi s-a întâmplat

Darren Wilson,

Poliţist

Întrebat dacă ar fi procedat la fel în cazul unui tânăr alb, poliţistul a răspuns: “Da (…), fără îndoială”.

El îl descrie pe Michael Brown, un tânăr de 1,93 şi 130 de kilograme, ca pe un “bărbat puternic”, comparându-l cu luptătorul Hulk Hogan.

“El s-a aruncat asupra mea, avea de gând să mă ucidă”, a relatat poliţistul Darren Wilson.

Poliţistul a declarat că i-a fost teamă că Michael Brown ar fi încercat să-i ia arma şi chiar să îl împuște cu propriul pistol. Wilson a dat asigurări că a acţionat în legitimă apărare.

“M-am întrebat: pot să trag asupra acestui individ? Pot să o fac în mod legal? Şi răspunsul meu a fost: trebuie să o fac”, a declarat el.

Un juriu popular a anunţat luni că nu îl va pune sub acuzare pe Darren Wilson, apreciind că poliţistul a acţionat în legitimă apărare în momentul în care a tras în direcţia lui Michael Brown, care iniţial l-a lovit peste faţă după care a fugit.

Anunţarea acestei decizii a provocat o noapte de violenţe şi revolte în orăşelul Ferguson, care era păzit marţi seara de 2.200 de membri ai Gărzii Naţionale.