vineri, 23 octombrie 2020 - 15:00

Fenomene paranormale pe scena politică

Bănicioiu, la un pas de a fi dat de deputați pe mâna procurorilor: „Minciuni. Unii fac denunțuri ca să scape”

Comisia Juridică a Camerei Deputaților a decis că fostul ministru Nicolae Bănicioiu poate fi urmărit penal, la cererea DNA. Deputații juriști au luat această decizie...

Primarul în exercițiu al Brașovului, sub control judiciar pentru șantaj. Victimă indirectă, contracandidatul USR care a câștigat alegerile

Procurorii anticorupție de la Serviciul teritorial Brașov au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune pe o...

Timișoara: Validarea ca primar a germanului Dominic Fritz, blocată de contestații în instanță

Validarea primarului ales al Timişoarei, Dominic Fritz, susţinut de Alianţa USR PLUS, a fost atacată la Tribunalul Timiş de către trei persoane, astfel că...

Klaus Iohannis a retrimis Parlamentului legea privind alegerile. Ce excepții invocă pentru prelungirea mandatelor aleșilor

Preşedintele Klaus Iohannis a retrimis, vineri, Parlamentului Legea privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, ca urmare a încetării mandatului...

SR Stanescu

  • Sorin Roșca Stănescu

     

Sunt mai multe. Surprinzător de multe. Ele se referă la repozitionari cu totul şi cu totul surprinzătoare. Foşti adversari se împrietenesc. Foşti prieteni devin adversari. Ultimul eveniment de tip paranormal este mişcarea politică întreprinsă miercuri de domnul Calin Popescu Tariceanu. Unul dintre cei mai prudenţi politicieni şi care decide, deodată, să facă o mişcare extrem de riscantă. Să devină protagonistul unei veritabile aventuri politice. Dar cazul Tariceanu nu e singular.

Una din ciudăţeniile istoriei celui de-al Doilea Război Mondial este plecarea din Germania, cu un avion pilotat de el însuşi, a unuia dintre oamenii apropiaţi fuhrerului, Rudolf  Hess. Şi unde a zburat el? Fix deasupra statului inamic Germaniei, după care s-a paraşutat. A plecat acolo pentru a face pace. Dar nu era abilitat de Hitler în acest sens. Şi nici de vreo grupare semnificativă a partidului nazist ori a armatei. O aventură care s-a transformat într-un teribil eşec personal, fiindcă britanicii, pur şi simplu, l-au pus după gratii pe fostul colaborator al lui Hitler. Nu ştiu de ce dar, cu aceeaşi strângere de inimă, am urmărit astăzi desantul lui Calin Popescu Tariceanu asupra aproape defunctului Guvern Ponta II şi încă nenăscutului Guvern Ponta III. De ce?

Pur şi simplu pentru că fostul premier şi actualul coleg din Senatul României, Calin Popescu Tariceanu, a întreprins o acţiune extrem de complicată şi extrem de riscantă, pe cont propriu. Este limpede că el nu putea fi mandatat în acest sens de către Partidul Naţional Liberal, care, în cel mai important organism al său de conducere după Congres, tocmai a decis, cu o majoritate covârşitoare, ruperea alianţei cu PSD. Pe parcursul nopţii, situaţia nu avea cum să se schimbe. Pe de altă parte, distribuţia voturilor din Delegaţia Permanenta, unde numai şase persoane au susţinut necesitatea continuării colaborării guvernamentale cu PSD, ne arată că domnul Tariceanu nu are în spate o fracţiune semnificativă a partidului în numele căruia, la limită, întorcând spatele majorităţii, ar fi putut declanşa negocieri cu Victor Ponta. Doar dacă nu cumva domnia sa, care a fost mult timp preşedintele PNL şi cunoaşte mai bine ca mine comportamentul fruntaşilor liberali, are totuşi convingerea că, la o adică, în ciuda aparenţelor, o parte semnificativă a partidului l-ar urmă. Şi, într-un fel sau altul, ceea ce s-a întâmplat prin anii ’90, când, împreună cu alţi colegi, Tariceanu a rupt PNL, formând un alt partid, PNL – Aripa Tânără, s-ar reedita, la o distanţă de aproape un sfert de veac, printr-o construcţie numită eventual PNL – „Aripa Seniorilor”. În ceea ce mă priveşte, cu flerul şi experienţa mea de analist şi având şi avantajul faptului că sunt un independent, cred mai degrabă că, într-un mod cu totul şi cu totul surprinzător, Calin Popescu Tariceanu a comis prima aventură politica majoră din viaţa sa de om caracterizat mai degrabă prin cumpătare şi prudenţă.

Ceea ce este şi mai straniu este că, din câte ştiu, mulţi dintre oamenii din partid care fuseseră promovaţi de Calin Popescu Tariceanu sau politicieni apropiaţi domiei sale au fost fugăriţi de o grupare – Rusanu-Chitoiu – care, mult timp, s-a comportat în raport cu Crin Antonescu ca şi când nu ar fi avut o agendă proprie, ci ar fi fost aliata a acestuia. Acum iată că, în încercarea de a prelungi coabitarea cu Victor Ponta, Calin Popescu Tariceanu se regăseşte pe aceleaşi baricade cu adversarii săi politici.

Despre alte evenimente paranormale, legate în special de coincidenţele uluitoare între afirmaţii ale preşedintelui Traian Băsescu, decizii ale unor lideri politici şi operaţiuni spectaculoase ale DNA, într-o analiză viitoare.

Părinții primesc zile libere plătite chiar și când școlile se închid pentru alegeri

Guvernul a aprobat, joi, proiectul de OUG care prevede acordarea zilelor libere plătite și pentru alte situații care impun suspendarea temporară a cursurilor, cum...

Guvernul alocă 65 de milioane de lei din Fodul de rezervă pentru achiziția de Remdesivir

Guvernul a alocat 65 de milioane de lei pentru achiziția de Remdesivir, medicamentul folosit în tratamentul pacienților cu Covid, prin contractul încheiat la nivelul...

39 de mesaje Ro-Alert, în nouă orașe

În judeţele Alba, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Constanţa, Harghita, Olt, Sibiu şi Sălaj Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis nu mai puțin de...

OUG pentru asimptomatici și bolnavii cu forme ușoare: Medicii de familie primesc 105 lei pentru fiecare pacient COVID-19

Guvernul a adoptat ordonanța de urgență prin care persoanele cu COVID-19 asimptomatice sau cu forme ușoare vor putea fi tratate la domiciliu, iar medicii...

Diaspora, neinteresată de votul pentru parlamentare. Doar 40.000 de români s-au înscris pentru votul prin corespondență

Mai puțin de 40.000 de români din străinătate s-au înscris pentru votul prin corespondenţă la alegerile parlamentare din luna decembrie, deși statele cu cele...