2 C
București
sâmbătă, 27 noiembrie 2021 - 8:16
No menu items!

Femeile se vor pensiona la 65 de ani din 2035 – proiect de lege

spot_img

femei-pensie

Femeile născute după 1970 se vor pensiona la 65 de ani începând din 2035, când va fi egalizată vârsta de pensionare pentru femei şi bărbaţi, la un stagiu complet de cotizare de 35 de ani şi un stagiu minim de 15 ani. Așa prevede un proiect de lege al Ministerului, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, aflat în dezbatere publică. 

Proiectul de act normativ modifică articolul 53, alineatul 1 din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, potrivit căruia “vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbaţi şi 63 de ani pentru femei”.

Documentul pus în dezbatere publică modifică această prevedere astfel: “Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Atingerea acestei vârste se realizează prin creşterea vârstelor standard de pensionare, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 5”. Concret, potrivit proiectului de lege, atingerea acestor vârste de pensionare se va realiza prin creşterea graduală a vârstelor standard, în raport de data naşterii. Astfel, în perioada ianuarie 2011 – ianuarie 2015, vârsta de pensionare a femeilor va creşte de la 59 de ani la 60 de ani, iar cea a bărbaţilor, de la 64 la 65 de ani. După ianuarie 2015 va continua creşterea graduală a vârstei de pensionare doar pentru femei, de la 60 la 63 de ani până în anul 2030, fiind reglementată şi creşterea stagiului minim de cotizare la 15 ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Începând din ianuarie 2035, femeile se vor pensiona, ca şi bărbaţii, la 65 de ani, la un stagiu complet de cotizare de 35 de ani şi un stagiu minim de cotizare de 15 ani. Măsura se va aplica femeilor născute după decembrie 1970.

În perioada ianuarie 2011 – ianuarie 2015, stagiul minim de cotizare va creşte de la 13 la 15 ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.

De asemenea, stagiul complet de cotizare va ajunge la 35 de ani pentru femei şi bărbaţi, urmând ca, până în ianuarie 2015, stagiul complet de cotizare pentru femei să crească de la 28 la 30 de ani, iar pentru bărbaţi de la 33 la 35 de ani. După această perioadă va continua creşterea graduală numai pentru femei, de la 30 la 35 de ani până în 2030.

În nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de Lege pus în dezbatere publică se arată că egalizarea vârstelor de pensionare se circumscrie Recomandărilor de ţară ale Comisiei Europene transmise României.

Pentru a face faţă provocărilor rezultate din îmbătrânirea populaţiei, sistemul de pensii este în curs de adaptare. Egalizarea vârstelor standard de pensionare între femei şi bărbaţi va asigura viabilitatea pe termen lung a unui sistem adecvat de protecţie socială. În paralel este necesară atragerea şi menţinerea pe piaţa forţei de muncă a lucrătorilor în vârstă, depăşind actualele tipare de pensionare, în concordanţă cu creşterea speranţei de viaţă precum şi examinarea nivelului de adecvare a pensiilor în vederea prevenirii sărăciei persoanelor de vârstă înaintată.

Nota de fundamentare,

proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii 263/2010

Proiectul de modificare a Legii 263/2010 va fi în dezbatere publică până pe 18 noiembrie.