10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 8:29
No menu items!

Femeia acuzată în Canada că şi-a răpit copilul, Ana Maria Nedelcu, va fi extrădată

spot_img

Curtea de Apel Bucureşti a decis, marţi, extrădarea Anei Maria Nedelcu, femeia acuzată în Canada că şi-a răpit copilul, şi, totodată arestarea acesteia, dar hotărâreamai poate fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Ana Maria Nedelcu va fi extrădată, aşadar, dacă şi instanţa superioară va menţine decizia CAB.

Admite cererea de extrădare formulată de autorităţile judiciare din Canada, împotriva persoanei extrădabile Nedelcu Anamaria, pentru judecarea acesteia sub aspectul săvârşirii infracţiunii de răpire, cu încălcarea unui ordin de custodie. Fiind întrunite condiţiile legale ale extrădării, dispune luarea măsurii arestării în vederea predării persoanei extrădabile Nedelcu (fostă Musteaţă) Anamaria, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, pana la predare.

decizia Curţii de Apel Bucureşti

Femeia a plecat din Canada în 2014, când şi-a părăsit soţul şi l-a a luat cu ea pe unul dintre copiii minori, cu care avea ordin comun de custodie.  Tatăl copilului a făcut plângere penală, astfel că femeia este cercetată în Canada pentru răpire şi încălcarea unui ordin comun de custodie, fapte pentru care riscă până la 10 ani de închisoare.

Curtea de Apel Bucureşti a mai dispus, la data de 13 aprilie, arestarea preventivă a Anei Maria Nedelcu, însă instanţa supremă a decis eliberarea ei pe un motiv de procedură. Autorităţile din Canada au retrimis în România cererea de extrădare si mandatul de arestare emise de Curtea din Quebec, Canada, solicitând aplicarea lor, în conformitate cu tratatele de extrădare. 

M.N.