28.1 C
București
marți, 7 mai 2024 - 16:55
No menu items!

Faimoasele tancuri Leopard promise de Germania pentru Ucraina sunt gata abia în 2024: „Vehiculele trebuie să fie dezmembrate complet şi apoi reconstruite”

spot_img

Producătorul de armament Rheinmetall va putea livra Ucrainei cel mai devreme în 2024 tancurile Leopard reparate, a anunţat directorul companiei germane, Armin Papperger, citat duminică de Bild, transmite Reuters.

Germania a afirmat la începutul acestei luni că va furniza Ucrainei 40 de vehicule de luptă Marder, dar Kievul a cerut vehicule blindate mai grele, precum tancurile Leopard, ce ar reprezenta o sporire semnificativă a sprijinului oferit armatei ucrainene de către Occident.

Repararea tancurilor Leopard ar costa câteva sute de milioane de euro şi compania nu va putea începe reparaţiile înaintea confirmării comenzii, a declarat Papperger pentru Bild. „Vehiculele trebuie să fie dezmembrate complet şi apoi reconstruite”, a mai explicat directorul companiei germane Rheinmetall, notează Agerpres.

 Luni, pe 9 ianuarie, cancelarul german Olaf Scholz a reafirmat că este în continuare convins de necesitatea unei coordonări cu aliaţii în privinţa livrărilor de arme pentru Ucraina, în timp ce presiunea se accentuează asupra Berlinului pentru a trimite tancuri de asalt Leopard 2 Kievului.  Germania a anunţat săptămâna trecută că va furniza Ucrainei vehicule de infanterie de tip Marder pentru a ajuta la respingerea forţelor ruse.

 Acest anunţ a fost făcut în aceeaşi zi în care SUA au promis să trimită Kievului vehicule de luptă Bradley şi la o zi după un anunţ similar din partea Franţei. Scholz, care a subliniat adeseori importanţa de a nu escalada conflictul din Ucraina sau de a da Rusiei un motiv să o considere parte în război, a afirmat că aliaţii occidentali au cheltuit „mult timp pregătind, discutând şi organizând” sprijinul pentru Ucraina.

„Germania nu va face aceasta de una singură”, a reafirmat luni Scholz în cadrul unui eveniment al partidului său social-democrat (SPD, de centru-stânga) pentru a da startul campaniei electorale în vederea alegerilor locale la Berlin. „Germania va rămâne întotdeauna unită cu prietenii şi aliaţii săi …Orice altceva ar fi iresponsabil într-o astfel de situaţie periculoasă”, a spus cancelarul german. 

 

D.Constantin