11.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 2:18
No menu items!

Facturile la energie și gaze naturale ar putea să fie modificate retroactiv

spot_img

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat, marţi, că Ordonanţa de Urgenţă privind scăderea plafoanelor la energie şi gaze şi creşterea limitei de consum va fi aprobată săptămâna viitoare. Autoritățile iau îl calcul și modificarea facturilor pentru lunile noiembrie și decembrie din 2021.

„Când dăm ordonanţa în cursul lunii ianuarie, practic şi vorbim de Ordonanţa care va fi aprobată săptămâna viitoare cu modificările, faptul că până la 30 iunie se fac regularizări la tot consumul în această perioadă, putem discuta inclusiv luna ianuarie, poate, de ce nu, dacă Ministerul Justiţiei ne permite să discutăm de plaja de consum şi în noiembrie şi în decembrie”, a spus Popescu, la sediul PNL.

Acesta a precizat că sunt peste 1 milion de facturi eronate.

„În mod normal când se stornează facturile este clar că s-a dat o sumă în avans și depinde și cât de mare este acea sumă față de factura care va fi recalculată, dar prin cerere la furnizor ar trebui ca în termen de 5 zile să primească banii înapoi dacă suma este mai mare de 100 de lei, așa cum ne-a spus ANRE în procedură, și dacă este sub 100 de lei se reduce din factură. Dar dacă sunt aproximative sumele, vine următoarea factură și se reglează”, a spus ministrul.

Virgil Popescu a explicat motivul pentru care este nevoie de modificarea actului normativ adoptat în toamnă.

„Am spus că în ianuarie facem această evaluare şi vedem cum se încadrează consumul în această iarnă. Iernile diferă de la una la alta, poate fi mai frig într-o iarnă, datele statistice pot să difere de la iarnă la iarnă şi acum am făcut această ajustare. În toamnă, în Parlament s-a votat şi s-a modificat Ordonanţa de Urgenţă care nu prevedea nici plafoane, nici multe plaje de consum, nu prevedea nici instituţii, deci practic a fost modificată complet, 100% în Parlament. Legea s-a aplicat, problema pe care am avut-o este că furnizorii nu au aplicat legea.  Măsura plafonării, aşa cum a fost făcută şi aşa cum este făcută acum, face o intervenţie în piaţă şi este benefică pentru români şi dacă considerăm că mai trebuie modificat ca să fie şi mai bine pentru români o vom face la fiecare evaluare. (…) În toată această perioadă vom merge mai departe şi vom face evaluare şi vedem ce măsuri vom lua după 1 aprilie”, a spus ministrul Energiei.

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat plafonarea preţului la energie şi gaze, de la 1 februarie.

La energie plafonul va scădea de la 1 leu la  0,8 lei/kw, iar limita consumului va creaște de la 300 la 500 de kW pentru care se calculează acest preţ. Practic, reiese o compensare de 0,291 lei/ kW, ceea ce va însemna că la consumatori se va percepe 0,68 bani/kW.

Pentru IMM-uri, pentru consumatorii mari, va fi plafonat preţul la 1 leu/kW.

La gaz, plafonul va scădea de la 0,37 la 0,31 lei/kW, iar limita de consum pentru 5 luni de zile va creşte de la 1.000 la 1.500 de kW. De asemenea, se va aplica un discount de 40 la sută, de la 33 la 40 la sută, asigurându-se astfel un preţ de 0,221 lei/kW.

Pentru IMM-uri, şcoli, spitale, biserici, industria alimentară se va asigura un preţ de 0,37 lei per KW.

                                                                                                                  Adina Silav