5.2 C
București
miercuri, 27 octombrie 2021 - 10:11

Facturarea electronică între firme, introdusă din septembrie

spot_img

Agenții economici vor utiliza un sistem de facturare electronică (E-Facturare) pentru a încărca, stoca și descărca facturile pe care le emit, în relația cu instituțiile publice, din septembrie 2021.

Anunțul a fost făcut, luni, de premierul Florin Cîţu, care a precizat că măsura va fi implementată de Ministerul Finanțelor, prin Centrul Național pentru Informații Financiare, în cadrul unui program pilot.

“Este prima etapă de dezvoltare a sistemului informatic de facturare electronică, care urmează să fie generalizată în relațiile dintre toți operatorii economici”, a scris premierul pe Facebook.

Potrivit acestuia, implementarea sistemului obligatoriu de facturare electronică, atât între agenții economici și instituțiile publice, cât și in relațiile dintre agenții economici va însemna eficiență și predictibilitate în cheltuirea banilor de către instituțiile publice, dar și  creșterea veniturilor colectate la bugetul național.

“Odată cu operaționalizarea sistemului de facturare electronică în domeniul achizițiilor publice, România se aliniază standardelor europene din domeniu”, a menționat Cîțu.

SURSA FOTO:elempresario.mx

                                                                                                                  Adina Silav