13.1 C
București
duminică, 24 octombrie 2021 - 5:35

Fără fuziunea cu PDL, PNL își ia adio de la PPE

spot_img

Dacă părăsesc ALDE și se înscriu individual în grupul PPE, europarlamentarii liberali pierd șansa șefiei unei comisii

PPE_interzis

Partidul Național Liberal nu poate adera la Partidul Popular European decât în anumite condiții, ne-au explicat surse europarlamentare. Astfel, din punct de vedere tehni, PNL are la dispoziție două variante de lucru.

Europarlamentarii liberali aleși în 25 mai pot adera acum doar individual la grupul parlamentar popular european, care se formează în prezent, dar nu la Partidul Popular European. Discuțiile pentru o aderarea PNL la PPE pot începe abia în septembrie, când are loc reuniunea formațiunii, dar, și atunci, dacă, un partid membru, cum ar fi UDMR sau PDL, se opune, negocierile se pot amâna încă o lună. Astfel, discuțiile purtate de Crin Antonescu, fostul președinte al PNL, cu Joseph Dole, lidferul grupului PPE au avut ca temă aderarea individuală a europarlamentarilor liberali.

Singura variantă în care PNL va intra automat în PPE este fuziunea cu PDL, care deocamdată a ajuns într-un punct delicat, rămânând la stadiul de negocieri.

Un alt dezavantaj al PNL este în cazul împărțirii comisiilor. Prima este aleasă de cel mai puternic grup, respectiv PPE, a doua, de PES (Socialiștii Europeni), iar a treia, ALDE (Liberalii Europeni). Astfel, cel mai puternic partid din ALDE primește șefia comisiei. Șansa pentru ca România să primească președinția unei comisii este mai mare din ALDE decât din PPE, pentru că, la înscrierea individuală, nici liberalii, nici cei din PMP nu sunt luați în calcul, ci doar PDL. Cu alte cuvinte, ideal ar fi ca PNL să rămână în ALDE, iar europarlamentarii săi să nu se înscrie individual în PPE, pentru că altfel pierd orice șansă de obținere a președinției unei comisii.

Andi Topală