19.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 12:08
No menu items!

EY: Care sunt indicatorii relevanți pentru strategia de creștere a României

spot_img

Sectorul IMM are un grad de productivitate și profituri mult mai mici decât media din UE

grafic-bani

Rata de ocupare, investițiile în cercetare și dezvoltare și reducerea sărăciei și excluziunii sociale sunt indicatorii care sunt urmăriţi în strategia de creştere a României, parte din strategia Europa 2020, și care pot fi îmbunătățiți prin efortul antreprenorilor, potrivit unei analize publicate de compania de consultanță EY.

În România, rata de ocupare a persoanelor aflate între 20-64 de ani este de doar 63,9%, sub media Uniunii Europene, conform datelor Eurostat pe anul 2013. Cheltuielile pentru cercetare şi dezvoltare reprezintă 0,49%  din PIB, mult sub media UE de 2,1%.

De asemenea, 42% dintre români trăiesc cu riscul sărăciei sau al excluziunii sociale, iar 30% din populaţie trăieşte în condiţii de sărăcie severă, de trei ori mai mult decât media UE.

Mihaela Matei, coordonator al unui proiect pentru antrepenori în cadrul EY România, subliniază că nu este suficient să măsurăm numărul de firme active în fiecare an, ci şi dacă sunt competitive.

”Dacă ne uităm la indicatorii referitori la IMM-uri în România, deşi acestea angajează aproape la fel de multe persoane ca media UE, valoarea adăugată de aceste companii în economie este sub media UE, ceea ce indică o productivitate scăzută a forţei de muncă. De asemenea, deşi cifra de afaceri a IMM-urilor a reprezentat, în 2012, 58% din valoarea totală a veniturilor firmelor din România, profitul reprezintă doar 32% relativ la valoarea totală, ceea ce indică o profitabilitate scăzută a IMM-urilor locale”, a afirmat Mihaela Matei.

Astfel, pentru îmbunătățirea indicatorilor la nivel național, este nevoie de creșterea eficienței și competitivității în domeniul IMM, care se poate face și prin educație antreprenorială.

”Pentru a fi competitivi, aceştia vor trebui să ştie într-o măsură din ce în ce mai mare cum să îşi aleagă angajaţii potriviţi, ce indicatori financiari să urmărească, de ce este nevoie de un business plan sau de construirea unui brand, iar exemplele pot continua”, a mai spus Mihaela Matei.

 V.B.