3.1 C
București
miercuri, 8 decembrie 2021 - 3:21
No menu items!

EY: 12% dintre managerii români prevăd scăderi în business pentru 2014, față de 2% la începutul anului

spot_img

Aşteptările pozitive ale oamenilor de afaceri suferă corecţii

ey

Un studiu al companiei de consultanță EY România arată că 12% dintre liderii de business se așteaptă la scăderi ale veniturilor, în creștere de la 2%, la începutul anului.

Per total, apropierea de sfârşitul anului duce la accentuarea extremelor – fie creşteri mai mari, pentru afacerile care au fructificat oportunităţile din piaţă, fie scăderi pentru cei care nu s-au încadrat în planul propus.

Astfel, la începutul anului, liderii de business din România aveau aşteptări majoritar pozitive în privinţa creşterii afacerilor lor în 2014, dar distribuite mai ales într-o zonă prudentă, în segmentele 1-5% şi 5-10%. În august, zona de creştere 1-5% a pierdut 19 puncte procentuale, acestea redistribuindu-se mai ales în zona de aşteptări negative.

Studiul ”O nouă viziune a creşterii”, dat publicității marți, are la bază răspunsurile a 305 executivi de top, colectate în perioada 28 iulie – 8 august 2014. Majoritatea respondenţilor (51%) provin din companii cu cifre de afaceri mai mari de 50 mil. €, iar 54% dintre aceştia deţin funcţia de CEO/preşedinte de companie.

Angajați

Oamenii de afaceri aşteaptă într-o măsură mai mare decât la începutul anului ca numărul angajaţilor din compania lor să crească în 2014. Odată cu clarificarea direcţiei pieţelor în care activează şi a tendinţei cererii, numărul celor care se aşteptau la o stagnare a forţei de muncă a scăzut cu 15 puncte procentuale, de la 37% la 22%, puncte ce s-au distribuit mai ales în zona de creştere, pe palierele 1-5% şi 5-10%. La extrema pozitivă, 2% dintre angajatori se aşteaptă la o creştere de peste 30% a forţei de muncă în propria companie.

Salarii

Sub presiunea liberalizării pieţei muncii din UE, ca şi a altor factori, creşterea salariilor a trecut din zona 1-5% în zone cu creştere mai mare. Astfel, dacă la începutul anului, 60% dintre respondenţi considerau că salariile vor înregistra rate de creştere între 1-5% în 2014, la această ediţie cei care au această aşteptare a scăzut la 51%. Cele 9 puncte procentuale s-au distribuit după cum urmează: 4 puncte în zona 5-10%  (ajungând la 23% aşteptări de creştere cu 5-10% a nivelului salariilor), tot 4 puncte în zona de creştere de 10-20% (6%) şi 1 punct în zona cu creştere a salariilor de peste 20% (1%).

Costuri

Costurile reduse revin în prim plan ca avantaj competitiv în răspunsurile oamenilor de afaceri chestionaţi: 38% consideră că acestea reprezintă principalul punct forte al celorlalţi jucători.

În contrast cu aşteptările de creştere a salariilor, accentul pe costuri reduse nu poate fi însă sustenabil, în timp ce cercetarea şi dezvoltarea sunt indicate doar de 6% dintre respondenţi ca avantaj competitiv al pieţei.

Cerere

9% dintre respondenţi se aşteaptă ca şi cererea să scadă în următoarele 6 luni. Ca răspunsuri la această tendinţă, cele mai mai creşteri pot fi observate în creşterea activităţii de marketing şi vânzări (creştere cu 9 puncte procentuale, până la 33%) şi scăderea preţurilor (14% dintre respondenţi întrevăd această măsură pentru a creşte vânzările).

V.B.