21.4 C
București
vineri, 22 octombrie 2021 - 15:47

Exporturile au crescut cu 3% în martie, iar importurile – cu 8%. Deficitul comercial e în creștere

spot_img

containere

Exporturile României au crescut, în luna martie față de februarie, cu 3%, în timp ce importurile au avansat cu 7,9%, arată datele Institutului Național de Statistică (INS). Deficitul comercial în primul trimestru al acestui an a fost cu 40,5 milioane de euro mai mare decât cel înregistrat în perioada similară a anului trecut.

”Faţă de luna februarie 2014, exporturile din luna martie 2014 au crescut cu 3% la valori exprimate în lei (3,2% la valori exprimate în euro), iar importurile au crescut cu 7,9% la valori exprimate în lei (8,1% la valori exprimate în euro). Deficitul balanţei comerciale a fost în luna martie 2014 de 2,47 miliarde de lei (554 de milioane de euro), mai mic cu 26,8 milioane de lei (18,8 milioane de euro) decât cel înregistrat în luna martie 2013”, se arată într-un comunicat al INS.

În luna martie 2014, exporturile au însumat 20 de miliarde de lei (4,4 miliarde de euro), iar importurile au însumat 22 de miliarde de lei (5 miliarde de euro).

Comparativ cu luna martie 2013, exporturile au crescut cu 14,5% la valori exprimate în lei (11,8% la valori exprimate în euro), iar importurile au crescut cu 12,5% la valori exprimate în lei (9,9% la valori exprimate în euro).

Deficitul comercial în trimestrul I 2014 a fost de 5 miliarde de lei (1,11 miliarde de euro), mai mare cu 298,5 milioane de lei (40,5 milioane de euro) decât cel înregistrat în trimestrul I 2013.

Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri (Intra UE28) în trimestrul I 2014 a fost de 40,8 miliarde de lei (9 miliarde de euro) la expedieri şi de 47 miliarde de lei (10,4 miliarde de euro) la introduceri, reprezentând 71,1% din total exporturi şi 75,4% din total importuri.

Valoarea schimburilor extracomunitare de bunuri (Extra UE28) în trimestrul I 2014 a fost de 16,5 miliarde de lei (3,6 miliarde de euro) la exporturi şi de 15,3 miliarde de lei (3,4 miliarde de euro) la importuri, reprezentând 28,9% din total exporturi şi 24,6% din total importuri.

C.C.