18.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 13:33
No menu items!

Explozie într-un bloc din Onești (Bacău). Trei persoane au fost rănite

spot_img

pompieri

Trei persoane au fost rănite, luni dimineaţă, într-o explozie produsă într-o garsonieră dintr-un bloc din municipiul Oneşti (județul Bacău), în urma deflagraţiei 11 locuinţe fiind avariate.

Potrivit primelor informaţii furnizate de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău, explozia s-a produs într-una din cele 85 de garsoniere dintr-un bloc situat pe strada Victor Babeş din municipiul Oneşti, cel mai probabil în urma acumulării de gaze de la o butelie de aragaz.

În urma exploziei, cele trei persoane aflate în locuinţă – doi fraţi de 56 şi 57 de ani şi o femeie de 46 de ani – au fost rănite, fiind preluate de ambulanţe şi transportate la spitalul din localitate.

Cele trei victime au suferit arsuri de gradele I şi II. Bărbatul de 56 de ani are arsuri la faţă şi membre, fratele acestuia este ars pe mâini şi pe trunci, iar femeia are arsuri pe 25 la sută din suprafaţa corpului şi a suferit şi un şoc traumatic în urma exploziei„, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu, citat de MEDIAFAX.

În urma deflagraţiei geamurile şi uşile a 11 din cele 17 garsoniere aflate pe palierul locuinţei unde a avut loc explozia au fost avariate, la fel ca şi geamul lateral al unui autoturism aflat lângă bloc. Explozia nu a fost urmată de incendiu.