11.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 21:48
No menu items!

Experți ONU: România să apeleze la alternative la arestarea preventivă pentru a reduce supraaglomerarea spațiilor de detenție

spot_img

România a înregistrat progrese în îmbunătățirea condițiilor de detenție, însă trebuie să facă eforturi suplimentare pentru reducerea supaaglomerării din spațiile de detenție. Aceasta este concluzia experților Subcomitetului Națiunilor Unite pentru Prevenirea Torturii (UN SPT), care a efectuat prima misiune de evaluare în România, în perioada 3 – 12 mai.

Potrivit unui comunicat de presă al Națiunilor Unite, delegația SPT, compusă din patru membri, a prezentat autorităților române, într-un document confidențial, observațiile sale preliminare cu privire la modul în care România trebuie să consolideze protecția persoanelor private de libertate împotriva torturii și a tratamentelor cu cruzime, inumane sau degradante.

„Apreciem eforturile pe care România le-a făcut și avem încredere că, în continuare, autoritățile române vor adopta tot mai frecvent măsuri alternative detenției pentru a reduce numărul persoanelor arestate preventiv„, a declarat șefa delegației, Aisha Shujune Muhammad, citată în comunicatul ONU.

Aceasta a atras atenția că „o atenție deosebită și măsuri de protecție speciale trebuie acordate persoanelor aflate în detenție care aparțin grupurilor vulnerabile: copiii, tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 21 de ani, femeile, persoanele cu dizabilități mintale și fizice, persoanele în vârstă și cele care aparțin minorităților”.

SPT monitorizează modul în care statele care au ratificat Protocolul opțional la Convenția împotriva torturii și a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, adoptat la New York la 18 decembrie 2002, își îndeplinesc obligațiile statutare, inclusiv prin stabilirea unui organism independent de monitorizare cunoscut sub denumirea de Mecanism Național de Prevenire.

“Considerăm că este esențială existența unui organism național independent și bine finanțat, pentru asigurarea unor garanții și a unor mecanisme eficiente de prevenire a torturii și a relelor tratamente”, a adăugat șefa delegației ONU, la finalul misiunii din România.

În timpul misiunii, experții Națiunilor Unite au vizitat penitenciare, aresturi ale poliției, centre pentru  migranți, instituții de asistență socială și spitale pentru persoane cu probleme psihice. Ei au avut, de asemenea, discuții cu oficiali ai Guvernului, ai Avocatului Poporului  și cu reprezentanți ai societății civile.

„Sperăm că această vizită este doar începutul angajamentului continuu și constructiv între SPT și România”, a conchis șefa delegației ONU, Aisha Shujune Muhammad.

R.D.