3 C
București
joi, 12 decembrie 2024 - 3:02
No menu items!

Eximbank: Profitabilitatea băncilor din Europa de Sud-Est va rămâne mult sub nivelul de dinainte de criză

spot_img

Revenirea profiturilor ar putea apărea doar ca urmare a deblocării finanțărilor pentru economie

eximbank

Cea mai mare provocare pentru factorii de decizie din țările din Sud-Estul Europei o constituie repararea balanțelor financiare ale băncilor și îmbunătățirea calității activelor bancare pentru a putea reporni motoarele creditării și ale creșterii economice, a afirmat marți Traian Halalai, președintele EximBank, într-un discurs la summit-ul UE-Europa de Sud-Est, care a avut loc la București.

”Curățarea balanțelor băncilor este importantă, întrucât va avea ca efect o îmbunătățire a calității activelor și va oferi premisele pentru finanțare a economiei. Iar o majorare a volumului finanțărilor acordate va crea condițiile necesare pentru redresarea profitabilității băncilor pe termen mediu și lung. Cu toate acestea, profitabilitatea sectorului bancar din Europa de Sud Est va fi mult sub nivelurile înregistrate în perioada dinaintea crizei financiare întrucât băncile trebuie să facă față în viitor unor cerințe de capital sporite, unor reglementări mai riguroase și implementării unor seturi variate de reforme structurale. În plus, marjele de profitabilitate ale băncilor din Europa de Sud-Est tind să fie corelate pozitiv cu nivelul ratelor de dobândă; în aceste condiții, mediul actual, caracterizat de rate reduse ale dobânzilor este mai puțin favorabil unei proftabilități ridicate, comparativ cu perioada dinaintea crizei”, a spus Halalai.

Acesta a adăugat că, deși nivelul individual de performanță al piețelor pe termen mediu și lung va fi diferit, sectoarele bancare din statele Europei de Sud-Est vor fi influențate în mod decisiv de creșterea economică, de propria restructurare și de implementarea reformelor economice. În plus, există și alți factori de risc care afectează performanțele sistemului, respectiv cel geopolitic, cei legați de ratele dobânzii și de cursul de schimb, competiția internă din sector sau dezvoltarea piețelor de capital, potrivit unui comunicat al băncii.

”Croația ne-a oferit un bun exemplu de absorbție a fondurilor pre-aderare; experiența Bulgariei din operarea unei bănci de dezvoltare poate fi utilă în creionarea unei astfel de soluții pentru finanțarea dezvoltării. România a reușit să intensifice și să diversifice rolul statului în economie atât prin intermediul băncilor de stat, cât și prin intermediul unor instrumente specifice, cum ar fi, de exemplu, programele de stimulare a creditării pentru achiziția de locuințe sau de mașini”

Traian Halalai

EximBank este o bancă de stat, cu un portofoliu de produse axat pe trei direcţii de acţiune – finanţare, garantare şi asigurare. Scopul principal al băncii este susţinerea activității exportatorilor, a IMM-urilor şi a companiilor care derulează proiecte cu fonduri europene.

V.B.