7.5 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 4:08
No menu items!

Executată prin condamnare la moarte, după 70 de ani

spot_img

Autoritățile din statul american Georgia au anunțat că singura femeie aflată în prezent în „Culoarul Morții”, va fi executată pe 29 septembrie, la ora locală 19, transmite agenția EFE.

Kelly Renee Gissendaner va fi, astfel, prima femeie condamnată la moarte și executată în statul Georgia, în ultimii 70 de ani. Sentința ar fi trebuit să fie pusă în aplicare în luna martie, dar execuția a fost amânată în ultimul moment din cauza unei probleme cu compusul chimic folosit pentru injecția letală.

Femeia, în vârstă de 46 de ani, mamă a trei copii, a fost condamnată la pedeapsa capitală după ce și-a ucis soțul, Doug Gissendaner, după un plan pus la cale împreună cu amantul ei, Gregory Bruce Owen. Deși a fost autorul fizic al asasinatului, iubitul femeii a fost condamnat la închisoare pe viață, întrucât, la proces, a depus mărturie împotriva femeii.

Potrivit autorităților americane, circa 40 de femei au fost executate, prin condamnare la moarte, în ultimii 100 de ani, în Statele Unite.

Emanuel Stan