13.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 12:58
No menu items!

EXCLUSIV. Procurorii DNA nu-i mai răspund Codruței Kovesi la telefon

spot_img

Doar cinci procurori din DNA au răspuns „apelului” fostei șefe, Laura Codruța Kovesi, de a se înscrie la procedura de selecție a candidaților pentru funcția de procuror european delegat în România. Doi dintre ei i-au fost subordonați.

Termenul pentru înscrierea la concursul pentru Parchetul European a expirat în 7 ianuarie, dată până la care și-au depus candidatura 16 procurori din țara noastră, desi EPPO ar avea nevoie de cel puțin 21. Din cei 16 procurori înscriși, doar 5 sunt din DNA-ul condus de actuala șefă a Parchetului European.

Kovesi i-ar fi sunat, în ultimele două luni, pe mulți dintre foștii ei subordonați, care nu au răspuns însă apelului ei, de a lucra din nou împreună, conform unor apropiați cu care Sursa Zilei a stat de vorbă. Trei procurori din cei 5 din DNA, înscriși pentru EPPO, sunt de la Judiciar, tineri procurori care nu au prea multă experiență. Ceilalți doi procurori care au răspuns, totuși, apelurilor lui Kovesi sunt Ana Dana Manuela, actuala șefă a Secției a II-a și Jean Uncheșelu, procurorul care l-a anchetat pe Victor Ponta.

Procurorul Jean Uncheșelu este cel care l-a anchetat pe fostul premier Victor Ponta, dosar în care inculpatul a fost achitat, până la urmă, de Înalta Curte. În mai 2018, Uncheșelu a cerut CSM detașarea sa la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj sau Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, dar după câteva zile, la insistențele șefei sale Codruța Kovesi, s-a răzgândit și și-a retras cererea, astfel că a rămas în DNA.

Procurorul Ana Dana a devenit celebru după instrumentarea dosarelor cu Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, cele mai multe dintre anchete fiind confirmate prin sentințe definitive. Ea este și procurorul care a anchetat-o pe Elena Udrea. În cele mai multe dosare, Ana Dana a lucrat cu Marius Bulancea, un alt om de încredere al lui Kovesi, care lucrează deja cu șefa Parchetului European. Din luna mai a anului trecut, ea a fost numită șefa Secției a II-a din DNA, Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție.

Ministerul Justiţiei a anunţat că, până la la data limită de 7 ianuarie a.c., şi-au depus candidatura 16 persoane pentru funcţia de procuror european delegat în România, procurori care vor intra în următoarea etapă de selecţie. Pe 19 ianuarie va fi publicată lista cu cei admiși conform criteriilor, astfel că este posibil ca nici toți cei 16 să nu ajungă în etapele următoare, interviul public și angajrea lor în EPPO.

Marilena Nedelcu