11.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 12:05
No menu items!

EXCLUSIV. Narcis Neaga, șeful CNADNR: „Legea permite ca oricine să conteste orice”

spot_img

Contestațiile depuse de firmele care participă la licitații sunt câștigate de CNADNR, dar contractele sunt întârziate cu 6 luni până la doi ani

Narcis Neaga 10_SZ

Lucrările autostrăzii Sibiu-Pitești nu încep mai devreme de vara lui 2017, din cauza contestațiilor firmelor. Câte zeci de milioane de euro ne-a costat deszăpezirea în iarna aceasta și cu ce litigii se mai confruntă Compania Naționale de Autostrăzi și Drumuri din România, aflați din interviul pe care ni l-a acordat, în exclusivitate, directorul acesteia, Narcis Neaga.

  • Când încep lucrările la autostrada Sibiu-Pitești?

În prezent, rezultatul licitației pentru revizuirea studiului de fezabilitate este contestat de firma care a fost declarată necâștigătoare. Consiliul Național de Soluționare a Constestațiilor, în data de 25 martie, se va pronunța în privința acestei licitații. Dacă CNSC dă câștig de cauză Companiei de Autostrăzi și nu se depune contestație la Curtea de Apel, vom semna contractul undeva în luna aprilie. Dacă firma care a contestat licitația se duce la Curtea de Apel și se menține decizia CNSC, semnăm contractul cel târziu în luna iunie.

După semnarea contractului, firma câștigătoare are termen 17 luni pentru prezentarea studiului de fezabilitate, este un traseu foarte complex. Este foarte important să semnăm contractul până la începutul verii pentru realizarea studiilor geotehnice. Licitația pentru desemnarea constructorului demarează la sfârșitul anului viitor. Dacă nu vor exista alte contestații, în vara anului 2017 începe proiectarea și construcția autostrăzii Sibiu-Pitești. Lucrările sunt finanțate prin programul de infrastructură 2014-2020.

  • Contestația a devenit sport național la Compania de Drumuri?

Anul trecut s-a introdus acea garanție pentru firmele care contestă, reprezentând 1% din valoarea contractului contestat. Majoritatea contestațiilor depuse de firmele care participă la licitații sunt câștigate de CNADNR, dar întârziem contractele între de la 6 luni până la doi ani. Am cerut executarea garanției pentru întârzierea acestor lucrări, această procedură a fost declarată neconstituțională. Pentru centura municipiului Bacău am anunțat primul câștigător la începutul anului 2013, după doi ani aceeași firmă a fost declarată câștigătoare. Legea este facută într-un asemenea mod în care oricine are voie să conteste orice, acte sau proceduri în orice etapă.

Spre exemplu, autoritatea contractantă emite anunțul de participare pentru pasajul de la Domnești. Orice cetățean care nu vrea construcția acelui pasaj contestă procedura, CNSC suspendă procedura, reluarea procedurii durează câteva luni. Firmele abonate la contestații ar trebui să nu mai fie primite la licitație sau să fie arse la bani. După introducerea acelei garanții de 1% din valoarea contractului contestat, contestațiile s-au redus cu aproape 70%. Firmele mari care participă la licitații tot depun contestații.

  • Când estimați că se va putea circula pe autostradă de la Sibiu la Nădlac?

În 2016 vom circula pe autostrada Sibiu-Nădlac, sunt anumite întârzieri care nu țin de noi. Pe traseul autostrăzii Lugoj-Deva, loturile 2, 3 și 4 s-a descoperit un cimitir, o peșteră cu lilieci, halde de steril, o parte din întârzieri sunt rezolvate. Teoretic, autostrada Lugoj-Deva, loturile 2, 3, și 4 au termen anul 2016 și ne vom încadra. Între Nădlac și Arad lucrările se finalizează în acest an. Pe autostrada Timișoara-Lugoj, lot 2, termenul contractual este 2016, dar are stadiul fizic finalizat în proporție de aproximativ 65%. Sperăm ca anul acesta să se termine partea carosabilă, rămâne să fie construite stațiile adiacente autostrăzii. Cu puțin noroc, lotul 4 din autostrada Lugoj-Deva ar putea fi pus în circulație în acest an. Acest lot a avut cele mai mari probleme, porțiunea între Ilia și Șoimuș va fi deschisă circulației în acest an. Primii 17 km din lotul 2 al autostrăzii Lugoj-Deva pot fi puși în funcțiune anul acesta.

  •  Autostrada București-Ploiești se termină anul viitor?

Conform calendarului, scoatem la licitație ultimii 3 km ai autostrăzii București-Ploiești. Porțiunea de autostradă care leagă Ploieștiul de Capitală costă circa 157 milioane de lei. Pe porțiune sunt anumite modificări, pod peste râul Colentina, pod peste calea ferată București-Constanța, plus anumite racordări. Sunt foarte multe utilități de relocat, iar construcția durează aproximativ doi ani.

  • Care este stagiul litigiului cu firma franceză Colas pentru rezilierea contractului de autostradă Cernavodă-Medgidia?

Ne judecăm cu firma franceză, suntem la arbitraj, în data de 15 aprilie vom avea o hotărâre, pretențiile efective fără eliberarea garanțiilor sunt de 130 milioane de lei. Aceste pretenții reprezintă costuri aferente de întârziere, pierdere de profit și contravaloarea contractului proiectare. Având în vedere că avem avocați de la începutul arbitrajului, noi sperăm să nu pierdem toată suma, ceva vor lua, cât nu știm să vă spunem. Contractul cu firma Colas a fost reziliat pentru că au cerut majorarea contractului cu peste 300 milioane de lei, de la 640 milioane de lei la 960 milioane de lei.

  • Cât a costat deszăpezirea 2014-2015?

Prețul estimat este 229 milioane de lei, fără TVA, puțin mai mult ca iarna trecut, când a fost undeva la 209 milioane de lei. Valoarea facturii este puțin mai mare pentru că am recepționat 50 km de autostradă și am mai preluat aproximativ 200 km de drumuri naționale reabilitați. În prezent, aproximativ 80% din activitatea de deszăpezire este efectuată cu firme private, avem o strategie să reducem acest procent de 80% undeva spre 50-60% odată cu achiziționarea celor 100 de autofreze pe fonduri europene. Nu mai sunt firme doritoare să se ocupe de deszăpezire, după ce am umblat la tarife. Deasemenea, am pus 442 km de parazăpezi. Începând de anul viitor scoatem nisipul și vom acționa numai cu sare și materiale chimice, nisipul nu este foarte eficient.

  • Centura Capitalei la nivel de autostradă rămâne un vis?

Pe 17 martie au fost deschise ofertele pentru revizuirea studiului de fezabilitate privind Centura de Nord a Capitalei la nivel de autostradă. Sunt 7 oferte, avem la dispoziție 50 de zile în care vom desemna câștigătorul, dacă se contestă vom avea aceeași situație întâlnită la licitația pentru revizuirea sf-ului autostrăzii Sibiu-Pitești. Centura de Nord este finanțată în msater planul 2014-2020.

  • Scăpăm de aglomerația de pe centura Capitalei în zona Domnești?

Am demarat licitația pentru construcția pasajului din zona centurii București-Domnești. Lucrările vor dura doi ani, construim un sens giratoriu suspendat. În iunie-iulie se va desemna un câștigător. Lucrările costă circa 185 milioane de lei, fără TVA, exproprierile pentru pasajul în lungime de aproximativ 260 de metri se vor face conform grilei notarilor, terenul este expropriat, punem banii în cont, proprietarii terenurilor, dacă nu vor să ridice banii, pot contesta.

  • Compania plătește studentei din Constanța care a câștigat un milion de euro daune morale, după ce și-a pierdut mâna dreaptă într-un accident rutier?

A contat foarte mult instrumentarea cercetării penale, din această cauză am pierdut acest proces civil. În instrumentarea de către poliție a rămas că parapetul a străpuns portiera mașinii. Nu se vorbește de cauza accidentului, doar de efect, cauza accidentului este o mașină neagră, șoferul rămas neidentificat, a intrat pe contrasens. Nu se știe nici până în ziua de astăzi cine este șoferul. A apărut încă o persoană care cere daune de la CNADNR, este pasagerul din spatele mașinii implicate în acel accident, care a avut piciorul rupt și cere 100.000 de euro. Erau doar doi, acum a apărut și al treilea pasager. Prima dată s-a depus acțiune la Constanța, după care s-a introdus la Brașov.

Ștefan Etveș