10.6 C
București
marți, 23 aprilie 2024 - 20:55
No menu items!

EXCLUSIV Șeful biroului FMI pleacă din România. Lybek va fi înlocuit de un sud-american

spot_img

 

EXCLUSIV Șeful biroului FMI pleacă din România. Lybek va fi înlocuit de un sud-americanȘeful biroului FMI pentru România și Bulgaria, Tonny Lybek (foto 1), își va încheia mandatul în România la finalul acestei luni și va fi înlocuit de Guillermo Tolosa, șeful biroului FMI pentru Armenia, au declarat pentru Sursa Zilei oficiali guvernamentali.

Tolosa a absolvit Universidad de la Republica din Uruguay – țara sa de origine -, specializarea economie, și are un doctorat la Universitatea California din Los Angeles (SUA). Cariera de economist și-a început-o în 1997, la compania Cinve din Montevideo (Uruguay), o organizație academică privată, înființată în 1975 ca ONG.

În 2000 devine analist la publicația El Pais, unde va lucra vreme de un an. Începe să lucreze la Fondul Monetar Internațional (FMI) în iunie 2005, când a început de pe poziția de economist, și a fost desemnat în 2010 ca reprezentant rezident al FMI în Armenia. Este specializat în economii emergente, cum este și cazul României.

Potrivit profilului său public, de pe una dintre rețelele de socializare, îi plac fotbalul, tenisul, înotul, basketul și filosofia. Tolosa a fost bursier Fulbright în 2001 și bursier Bradley între 2002-2004. Din 2002 până în 2005, Tolosa a mai beneficiat și de o bursă a departamentului de Economie de la Universitatea UCLA (SUA).

EXCLUSIV Șeful biroului FMI pleacă din România. Lybek va fi înlocuit de un sud-american

Ca șef al biroului FMI în Armenia, Tolosa (foto dreapta) a supervizat îndeplinirea condiționalităților impuse de Fond în cadrul unei Facilități de Credit încheiate pe trei ani, în valoare de 400 de milioane de dolari. La finalul acestui program, încheiat cu succes după cum a concluzionat ultima evaluare a board-ului FMI, Tolosa va prelua un nou mandat, de data aceasta la București.

Tonny Lybeck și-a început mandatul la șefia biroului FMI pentru România și Bulgaria în martie 2009, după ce l-a înlocuit pe Jose Fernandez Ansola. Lybek este cetățean danez și lucrează la Fond din 1992. A acoperit domenii ca supravegherea bancară, politica monetară, sisteme de plăți și aspecte legale privind băncile centrale.

Lybek a absolvit Århus University, din Danemarca, în 1986. După ce a predat un an, a lucrat la banca centrală a Danemarcei (Danmarks Nationalbank) timp de cinci ani, unde s-a ocupat de domenii precum politica monetară și administrarea rezervelor internaționale.

Cosmina Croitoru