10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 2:52
No menu items!

Examenul de rezidențiat. Peste 8.800 de absolvenți de medicină și farmacie se bat pe 4.700 de locuri

spot_img

Peste 8.800 de absolvenţi ai universităţilor de medicină şi farmacie susţin, duminică,

examenul de rezidenţiat pentru domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie.

Examenul se desfășoară în șase centre universitare din țară: București, Cluj-Napoca,

Craiova, Iași, Timișoara și Târgu Mureș.

Au depus dosarele pentru participare la concurs un număr de 8.876 de absolvenţi ai universităţilor de medicină şi farmacie.

Dintre aceștia  6.283 sunt absolvenți de medicină, 1.740 de  medicină dentară și 853 de farmacie.

Numărul locurilor pe care candidează este aproape jumătate față de cel al candidaților.

Concurenții au la disoziție  4.710 locuri şi posturi pe cele 3 domenii de pregătire.

3.960 locuri şi posturi sunt la domeniul medicină, 398, la medicină dentară, 256 la farmacie

şi 96 locuri pentru ministerele cu reţea sanitară proprie – MApN, Ministerul Justiţiei şi MAI.

Pentru această sesiune, Ministerul Sănătăţii a suplimentat cu 558 numărul posturilor şi locurilor pe domeniul medicină, faţă de numărul de absolvenţi.

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a anunţat că se caută soluţii pentru ca toţi cei care obţin minim 60% din punctajul maxim pe fiecare domeniu să fie admişi ca rezidenţi.

Candidaţii trebuie să rezolve un test grilă cu 200 de întrebări, pe durata a patru ore.