11.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 9:13
No menu items!

Eurovision 2014: România va participa în a doua semifinală

spot_img

eurovision 2014

România va participa în cea de-a doua semifinală la Eurovision 2014, în urma tragerii la sorți ce a avut loc, luni, la Copehnhaga, orașul care va găzdui concursul.

Anul acesta, la Eurovision vor participa 37 de țări, dintre care 16 vor concura în prima semifinală, cea din 6 mai, iar 15 țări în cea de-a doua semifinală, din 8 mai.

În prima semifinală vor intra Suedia, Albania, Islanda, Rusia, Letonia, Azerbaidjan, Armenia, Estonia, Belgia, Ungaria, Moldova, Muntenegru, San-Marino, Portugalia, Ucraina și Olanda, iar în a doua semifinală — Norvegia, Israel, Georgia, Austria, Lituania, Polonia, Malta, Macedonia, Finlanda, Irlanda, România, Slovenia, Belarus, Grecia, Elveția.

Țările calificate direct în finală sunt Germania, Spania, Franța, Marea Britanie, Italia și Danemarca. În prima finală vor vota Spania, Franța și Danemarca, iar în cea de-a doua semifinală, Germania, Italia și Marea Britanie.

Înscrierile pentru selecția națională a concursului Eurovision au început pe 15 ianuarie și vor avea loc până pe 14 februarie.

Pe 19 și 20 februarie va avea loc preselecția, în care un juriu de specialitate va audia piesele înscrise în concurs, iar pe 20 februarie vor fi anunțate cele maximum 12 melodii finaliste.

Pe 1 martie va fi selecția națională a Eurovision, în urma căreia va fi aleasă melodia câștigătoare într-un spectacol televizat, cu public.

Concursul cântecului european se va desfășura în acest an la Copenhaga, Danemarca, pe 6, 8  și 10 mai.

Ediția din 2013 a concursului Eurovision, care s-a desfășurat la Malmo Arena, în Suedia, a fost câștigată de Emmelie de Forest, reprezentanta Danemarcei, cu piesa “Only Teardrops”.

Cezar Ouatu, reprezentantul României la Eurovision, s-a clasat pe locul al 13-lea, cu piesa „It’s My Life”.

Cele mai bune performanțe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea prin Luminița Anghel & Sistem la Kiev în 2005 și Paula Seling și Ovi la Oslo în 2010 și o dată locul al patrulea prin Mihai Trăistariu la Atena în 2006. Melodia românească cu cel mai mare punctaj obținut în finala Eurovision (172 de puncte) este „Tornero”, compusă de Eduard Cîrcotă și interpretată de Mihai Trăistariu.

 D.M.