10.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024 - 12:59
No menu items!

Eurostat: România, campioana UE la creșterea prețurilor locuințelor, într-un context european de scădere

spot_img

Eurostat: România, campioana UE la creșterea prețurilor locuințelor, într-un context european de scădere

În primul trimestru al acestui an, România a înregistrat cea mai mare creștere a prețurilor locuințelor din UE, de 4,3%, arată datele biroului european de statistică Eurostat. Comparația este față de ultimul trimestru al anului trecut, iar România a fost urmată de Estonia, Letonia și Slovacia.

Prețurile locuințelor au scăzut, în primul trimestru al acestui an față de același trimestru al anului trecut, cu 2,2% în zona euro și cu 1,4% în UE. Față de ultimul trimestru din 2012, prețurile locuințelor au scăzut cu 1% în zona euro și cu 0,6% în UE.

”Cele mai mari creșteri trimestriale ale prețurilor locuințelor, în primele trei luni ale acestui an, s-au înregistrat în România (+4,3%), Estonia (+3,1%), Letonia și Slovacia (ambele cu +2,3%), iar cele mai mari scăderi s-au produs în Spania (-5,1%), Cipru (-4,8%), Ungaria (-3,3%) și Portugalia (-3,2%)”, arată Eurostat.

Față de același trimestru al anului trecut, prețurile locuințelor din România au scăzut cu 0,8%. Tot în privința evoluțiilor anuale, cele mai mari creșteri ale prețurilor s-au înregistrat în Estonia, Letonia, Luxemburg și Suedia, iar cele mai mari scăderi în Spania, Ungaria, Portugalia și Olanda.

Potrivit unui studiu realizat de HomeFinders.ro, peste 70% dintre cei interesaţi să cumpere o locuinţă vor să acceseze „Prima Casă”, nefiind eligibili şi pentru alte tipuri de credite ipotecare, astfel că odată cu epuizarea fondurilor alocate de stat pentru program preţurile locuinţelor ar putea scădea accelerat, în condițiile reducerii cererii.

Cosmina Croitoru