22.8 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 15:44
No menu items!

Europenii, pe primul loc în lume la alcoolism și fumat. Pe ce loc se află România

spot_img

Europa deţine cele mai mari rate din lume în privința fumatului şi consumului de alcool, iar aproape 60% din populaţia sa are o greutate peste cea normală, confruntându-se astfel cu riscuri majore de boli cardiace, cancer şi alte maladii mortale, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Într-un raport despre sănătatea locuitorilor din Europa, prezentat miercuri, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat că, deşi multe ţări au reuşit să diminueze anumiţi factori de risc, ratele aferente obezităţii, fumatului și consumului de alcool „au rămas la un nivel alarmant de ridicat”, transmite Reuters.

„Europenii beau alcool şi fumează mai mult decât toţi ceilalţi. Suntem campioni mondiali – însă acesta nu este un record bun”, a declarat Claudia Stein, directorul departamentului de Informaţii, evidenţă, studii şi inovaţii din cadrul filialei europene a OMS.

Stein spune că acest fenomen ar putea avea cel mai grav impact asupra oamenilor tineri, deoarece vieţile lor ar putea fi scurtate, dacă nu-şi vor reduce consumul de tutun, alcool şi calorii.

Aproape 60% din totalul oamenilor din ţările europene sunt supraponderali sau obezi, iar 30% dintre ei sunt fumători. La nivel european, 11 litri de alcool pur sunt consumaţi de fiecare persoană într-un singur an.

Raportul OMS arată totuşi că, pentru moment, speranţa de viaţă este pe cale să crească în Europa, iar regiunea tinde să-şi reducă mortalitatea infantilă, cu 1,5% pe an până în 2020.

De la precedentul raport despre sănătatea europenilor, publicat în 2012, îmbunătăţiri substanţiale au fost remarcate în ceea ce priveşte cazurile de deces provocate de cauze externe, precum accidente de circulație şi sinucideri.

Zsuzsanna Jakab, director regional la OMS Europe, a lăudat ameliorările în domeniul sănătăţii şi creşterea speranţei de viaţă pe plan european, însă a lansat şi un avertisment.

„Acesta este un risc cât se poate de real, ca aceste câştiguri să fie anulate, dacă fumatul şi consumul de alcool îşi vor menţine ratele de creştere actuale. Datele sunt deosebit de relevante pentru persoanele tinere, care ar putea să nu mai trăiască la fel de mult ca bunicii lor”, a spus Zsuzsanna Jakab.

Raportul a analizat şi ratele de vaccinare a populaţiei europene şi a remarcat niveluri în general bune pe plan continental. Rata medie de imunizare împotriva rujeolei a crescut de la 93,4%, în 2010, la 93,7%, în 2011, şi la 94,6%, în 2012.

Totuşi, anumite „goluri de imunitate” au continuat să apară „în cazul unor transmisii endemice, care au dus la mai multe epidemii de rujeolă şi rubeolă în anii recenţi”, precizează acelaşi raport.

În 2015, patru decese cauzate de rujeolă au fost raportate în Europa, iar un copil a murit de difterie – primul caz de acest tip din ultimele trei decenii.

România, locul 5 în lume la alcoolism

Potrivit ultimului raport al OMS privind consumul de alcool, un român bea, în medie, 14,4 litri de alcool pur pe an. Această statistic plasează România pe locul 5 în lume la alcoolism, după Belarus (17,5 litri de alcool pur/locuitor), Moldova (16,8 litri de alcool pur/locuitor), Lituania (15,4 litri de alcool pur/locuitor) și Rusia (15,1 litri de alcool pur/locuitor).

R.D.