13.1 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 0:36
No menu items!

Eurodeputatul Negrescu a cerut în PE ridicarea vizelor pentru români în SUA

spot_img

Eurodeputatul Victor Negrescu a solicitat ridicarea vizelor pentru călătoriile românilor în Statele Unite în cadrul dezbaterii privind viitorul relațiilor dintre UE și SUA, organizată în plenul Parlamentului European. Această solicitare a fost inclusă și în cadrul rezoluției susținute de legislativul european.

„Pentru ca această dezvoltare a cooperării să fie un succes este central ca toate statele membre să beneficieze de aceleași drepturi. De aceea, solicit din nou în Parlamentul European ca românii să poată călători în Statele Unite fără vize. Acest lucru depinde de voința politică a decidenților din ambele părți ale Atlanticului și reprezintă un drept la reciprocitate totală garantat de mecanismele europene”, a declarat Victor Negrescu.

Europarlamentarul a precizat că are încredere că actualul context politic internațional poate permite acest lucru și că parteneriatul cu Statele Unite va intra într-o nouă perioadă de dezvoltare benefică ambelor părți.

„Parteneriatul cu Statele Unite este extrem de important pentru viitorul Europei și asigurarea unui climat de pace și stabilitate la nivel mondial.

Statele Unite nu sunt doar un partener, ci un aliat strategic cu care împărtășim valori democratice comune, alături de care trebuie să găsim soluții la provocările de securitate, cele generate de pandemie sau de noile evoluții în domeniul digital sau de mediu.

Pentru acest lucru, cooperarea cu Statele Unite, și în mod special cu noua administrație americană, trebuie extinsă prin identificarea unor noi metode de colaborare”, a explicat eurodeputatul român.

                                                                                                                    Adina Silav