12.5 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 4:11
No menu items!

Eurodeputata Corina Crețu își dă demisia din partidul lui Victor Ponta: colaborarea cu AUR este o decizie greșită

spot_img

Eurodeputata Corina Crețu a anunțat că demisionează din partidul condus de Victor Ponta, Pro România, după anunțul negocierilor purtate de Biroului Executiv al Pro România pentru o alianță cu AUR, partid condus de George Simion. 

Corina Crețu a scris pe Facebook că sprijinul pentru populism este un pericol pentru România.

„Cu regret, am hotărât astăzi să demisionez din PRO România. Convingerile mele politice sunt cunoscute de mulți ani. Sprijinirea populismului, a ultra-naționalismului și a anti-europeismului reprezintă, în opinia mea, cel mai mare pericol pentru România și pentru generațiile care vin după noi. De aceea, colaborarea dintre PRO România și AUR este o decizie greșită – pentru partid, pentru oamenii care au crezut în acest proiect politic și, în definitiv, pentru țară. Este o decizie pe care nu o pot gira, motiv pentru care am hotărât astăzi să demisionez din PRO România”, a transmis Corina Crețu.

Totodată, eurodeputata și-a exprimat părerea de rău că, în ciuda apelurilor repetate ale președintelui Pro România și ale sale, nu a fost creată o colaborare cu PSD.

Foto: Mediaflux  

M. Nedelcu