14.4 C
București
joi, 28 martie 2024 - 13:23
No menu items!

Este 007? Sau 000? Următoarea mutare

spot_img

SR Stanescu

  • Sorin Roşca Stănescu

Mă aştept ca, în această săptămână, Băsescu să lovească din nou. S-ar putea întâmpla chiar azi. Sau într-una din zilele următoare. Dar foarte repede.

În ce stadiu se afla afacerea scheletului pe care preşedintele demis de popor transpiră pentru a-l trage din dulapul lui Victor Ponta? Până acum, el a afirmat, mai întâi, că există un candidat prezidenţial sub dublă comandă. A fost actul I. Apoi, l-a nominalizat pe Victor Ponta. Actul II. Pasul următor: cum că acelaşi Victor Ponta ar fi fost ofiţer acoperit al Serviciului de Informaţii Externe. Unul derizoriu. Actul III, deci. Şi că acesta ar fi fost plasat ilegal în rândul procurorilor. Cum că s-ar fi încălcat, deci, legea penală. Ce urmează? Urmează actul IV, în care, Traian Băsescu, înnebunit să o crească cumva pe Elena Udrea şi încercând să diminueze şansele lui Victor Ponta, acuzându-l că a fost agent acoperit, şi ale lui Klaus Iohannis, lovindu-l cu ANI şi cu Curtea de Apel, vă trebuie să scoată probele. Sau măcar o parte dintre ele. Înscrisuri. De această dată, documente.

Prin urmare, Traian Băsescu va lovi din nou. Ceea ce nu i-a mers pe mâna Curţii Constituţionale, care s-a derobat de la sarcină, va încerca pe mâna lui. Proprie. Pentru că, între timp, a sucombat şi „soluţia Turcescu”.

Deci, într-un fel sau altul, Traian Băsescu este la mutare. Mutarea va însemna nu doar punerea pe piaţă a unor documente care urmează să fie întoarse, pe faţă şi pe dos, de presă şi prelucrate copios în platorurile de televiziune. Ele au sau ar trebui să aibă şi un alt obiectiv. Acela de a-l discredita pe Ponta.

Pentru că una este să fi 007. Adică un fel de James Bond. Adică un erou al spionajului, specialist în cascadorii, adulat de femei, aplaudat la scenă deschisă şi înţolit la trei ace. Şi alta e să fi un jalnic 000. Dacă s-ar rezuma la un 007, Băsescu nu ar face altceva decât să-i ofere voturi în plus lui Victor Ponta. Nu cred că vrea asta.