14.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 18:19
No menu items!

Erdogan: Avionul sirian interceptat transporta „muniţii” pentru Damasc

spot_img

 

Turcia-Siria

Avionul de linie sirian care venea de la Moscova şi se îndrepta spre Damasc a fost interceptat deasupra Turciei. Premierul turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat în cadrul unei conferinţe de presă la Ankara că încărcătura avionului cuprindea „echipament şi muniţie cu destinaţia ministerului sirian al Apărării„, provenind de la un fabricant rus de materiale militare.

Premierul turc nu a specificat care este originea informațiilor ce au condus la interceptarea avionului companiei Syrian Air de către autoritățile turce. Aeronava de pasageri siriană A-320 avea la bord 35 de persoane dintre care 17 cetăţeni ruşi. O parte din încărcătura aflată la bordul aeronavei a fost confiscată de către autorităţile turce și examinată de către persoanele competente.

Diplomaţia siriană a declarat că avionul nu transporta „niciun fel de armament sau încărcături interzise” şi a solicitat Turciei restituirea încărcăturii confiscate.