9 C
București
luni, 29 noiembrie 2021 - 1:34
No menu items!

Epava elicopterului prăbuşit a fost adusă la mal. Va fi dusă la CERONAV pentru expertizare / FOTO

spot_img

Scafandrii ISU Dobrogea au reuşit să ducă la mal, marţi, în jurul orei 16.00, corpul şi carlinga aparatului de zbor

elicopter siutghiol 6

Epava elicopterului prăbuşit, luni după-amiază, în Lacul Siutghiol (Constanța), a fost recuperată şi adusă la mal de echipele de intervenţie la 24 de ore de la producerea accidentului aviatic, urmând să fie dusă la centrul CERONAV, de unde va fi preluată de anchetatori pentru a fi expertizată.

Scafandrii ISU Dobrogea au reuşit să ducă la mal, marţi, în jurul orei 16.00, ce a mai rămas din elicopterul SMURD prăbuşit cu o zi în urmă în apele Lacului Siutghiol, respectiv corpul şi carlinga aparatului de zbor, transmite MEDIAFAX.

Numeroase alte resturi ale elicopterului, între care şi coada aparatului de zbor, fuseseră scoase la suprafaţă încă de luni noapte, în timpul operaţiunilor de căutare şi salvare.

Rămăşiţele au fost tractate pe o distanţă de câţiva kilometri, din zona în care s-a prăbuşit elicopterul, aflată la ieşirea din Mamaia către Năvodari, şi până la pontonul Centrului Român pentru Pregatirea si Perfectionarea Personalului din Transporturi Navale CERONAV, la intrarea în staţiune dinspre Constanţa, de unde urmează să fie preluate de către anchetatori pentru a fi expertizate.