7.5 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 4:38
No menu items!

Epava avionului Air Algerie a fost găsită în Mali

spot_img

„Aparatul a fost clar identificat, în pofida faptului că este dezintegrat”

 Air Algerie

Epava avionului companiei Air Algerie, dispărut joi cu peste 116 persoane la bord după decolarea de la Ouagadougou, a fost găsită în nordul Republicii Mali, în apropiere de granița cu Burkina Faso, a anunțat șeful statului-major special al președinției burkinabeze, citat de AFP.

Acesta a afirmat că nu deține informații în legătură cu soarta pasagerilor.

„Tocmai am găsit avionul algerian. Epava a fost localizată (…) la 50 de kilometri nord de frontiera cu Burkina Faso”, în zona Gossi din Mali, a declarat generalul burkinabez Gilbert Diendiéré la finalul unei reuniuni de criză desfășurate la Ouagadougou.

Orașul Gossi se află la circa 100 de kilometri sud-vest de Gao, cea mai mare localitate din nordul Mali.

Pentru moment, nu avem alte precizări în legătură cu soarta pasagerilor, însă echipele noastre acționează pe teren”, a adăugat generalul.

„Aparatul a fost clar identificat, în pofida faptului că este dezintegrat”, a anunţat preşedinţia franceză, adăugând că un „detaşament militar francez a fost trimis la faţa locului pentru a securiza zona şi pentru a colecta informaţiile preliminare”.

Avionul companiei Air Algerie, un McDonnell Douglas MD-83, a decolat de la Ouagadougou cu peste 110 pasageri la bord și șase membri ai echipajului cu destinația Alger în cursul nopții de miercuri spre joi. El a dispărut de pe ecranele radarelor la 50 de minute după decolare.

C.A.