17.5 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 21:32
No menu items!

Elicopter rusesc doborât în Siria

spot_img

Un elicopter rusesc cu cinci persoane la bord a fost doborât în provincia Idlib, din nord-vestul Siriei, după ce a transportat provizii la Alep, în cadrul unei misiuni umanitare, a anunțat Ministerul Apărării din Rusia, citat de CNN.

La scurt timp după doborârea elicopterului, au apărut și imagini șocante, în care rebelii sirieni târâie pe jos cadavrul pilotului rus. Printre rămășițe, a fost făcută și o descoperire misterioasă: cartea de identitate a unei femei blonde, pe lângă alte acte, pașapoarte și icoane ortodoxe, relatează “Daily Mail”.

Elicopterul Mi-8 a fost doborât de focuri de armă trase de la sol, în timp ce se întorcea la baza rusească. La bord se aflau trei membri ai echipajului, dar și doi ofițeri care se întorceau dintr-o misiune umanitară în orașul Alep.

„Toti cei din elicopter, din câte știm până acum, au murit. A fost o moarte eroică, pentru că au încercat să direcționeze elicopterul, astfel încât să nu îi lovească pe cei de la sol”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării.

Imaginile surprinse de amatori și publicate pe rețelele de socializare arată epava elicopterului înconjurată de zeci de persoane și mai multe trupuri carbonizate, batjocorite și târâte zeci de metri.

Nu este clar deocamdata ce grupare este responsabilă de doborârea elicopterului.

R.D.