sâmbătă, 5 decembrie 2020 - 1:39

Elicopter militar prăbușit în Sibiu. Opt militari au murit, doi au supraviețuit / UPDATE

Națiunile Unite: Anul 2021 se transformă într-o catastrofă umanitară

Anul viitor se transformă într-o catastrofă umanitară, iar țările bogate nu trebuie să calce țările sărace într-o „luptă pentru vaccinuri”, afirmă conducerea ONU, într-o...

13 milioane de români, planificați la vaccinarea antiCovid

Preşedintele Comitetului Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV) Valeriu Gheorghiţă a declarat vineri că, în cadrul vaccinării anti-COVID-19, obiectivul este...

Hotărâre CNSU: Piețe deschise și libertate de circulație în noaptea alegerilor

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat, vineri, o nouă hotărâre, care vizează, în principal, reluarea activităţii pieţelor agroalimentare organizate în spaţii închise...

Procurorul Călin Nistor se pensionează din DNA

Fostul procuror DNA Călin Nistor cere eliberarea din funcţie, prin pensionare, la CSM iar Secţia pentru Procurori a CSM va lua solicitarea în discuţie...

Zece militari se aflau la bordul aeronavei prăbușite în zona localităților Laslea, Mălâncrav și Iacobeni

elicopter puma_socat

Un elicopter militar s-a prăbuşit, vineri dimineaţă, la limita dintre judeţele Sibiu şi Mureş, primele date indicând că aparatul de zbor ar fi luat foc în aer. 

  • UPDATE / ISU Sibiu: Răniții au suferit multiple arsuri

Opt persoane au murit după prăbuşirea elicopterului militar în judeţul Sibiu, iar alte două au fost evacuate cu elicopterul SMURD ajuns de la Târgu Mureş, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Bianca Sabău, a precizat că acţiunea de căutare a elicopterului este coordonată de judeţul Sibiu, dar sunt implicate forţe şi din Mureş.

“În accidentul aviatic s-au înregistrat opt persoane decedate, iar alte două victime au fost evacuate cu elicopterul SMURD de la Târgu Mureş, care a ajuns în zona accidentului”, a spus Bianca Sabău.

Potrivit acesteia, elicopterul s-a prăbuşit în zona denumită Stejăriş, între localităţile Iacobeni şi Mălâncrav, într-o zonă împădurită.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Bianca Sabău, cele două persoane rănite în accident sunt transportate la UPU Sibiu. “Răniţii au suferit multiple arsuri”, a spus Sabău.

  • UPDATE

Opt militari şi-au pierdut viaţa şi alţi doi au fost răniţi în urma prăbuşirii unui elicopter militar IAR-330 PUMA, vineri, 21 noiembrie, în jurul orei 10.40, pe raza localităţii Mălâncrav, judeţul Sibiu. Elicopterul, de la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii, se afla în misiune, urmând să participe la un exerciţiu în Poligonul Cincu. Pentru cercetarea împrejurărilor producerii evenimentului, la faţa locului s-a deplasat ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, însoţit de o comisie a Statului Major al Forţelor Aeriene.

comunicat MApN

UPDATE/ MAI: Vicepremierul Gabriel Oprea, la locul catastrofei

Viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne Gabriel Oprea, se deplasează în acest moment la locul unde în această dimineață s-a prăbușit un elicopter aparținând Ministerului Apărării Naționale. Împreună cu vicepremierul Gabriel Oprea se află și o echipă de procurori militari și criminaliști din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Conform primelor informații, apelul de urgență prin 112 s-a primit în jurul orei 10.50, prin acesta anunțându-se, că în zona localității Mălâncrav, județul Sibiu, a avut loc acest accident.

Vicepremierul Gabriel Oprea a activat de urgență Centrul Operațional de Comandă al Guvernului României și Centrul de Comandă al MAI pentru coordonarea acțiunilor de salvare a supraviețuitorilor și cercetarea condițiilor în care a avut loc accidentul.

 La acest moment, forțe ale Poliției Române,  ISU Sibiu și 2 elicoptere SMURD sunt în deplasare spre zona unde a avut loc impactul. Un al treilea elicopter este pregătit pentru intervenție. Primele forțe ale poliției Române au ajuns deja la fața locului.

Ministerul Afacerilor Interne
comunicat de presă

UPDATE/ M. Public: Parchetul militar a deschis dosar

La faţa locului s-a deplasat o echipă de  cercetare formată din trei procurori militari şi specialişti-criminalişti din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Dosarul va fi înregistrat la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Cluj care va efectua urmărirea penală în cauză.

comunicat Parchetul de pe lângă ÎCCJ

Surse din cadrul aviației militare au precizat pentru Sursa Zilei că la bordul aeronavei Puma Socat se aflau zece militari, dintre care 5 erau membri ai echipajului – 2 piloți, mecanicul de bord, un inginer și un specialist. Ceilalți trei erau militari din unitatea militară Câmpia Turzii.

Potrivit surselor citate, elicopterul aparținea unității militare din Câmpia Turzii. Militarii aflați la bord urmau să participe la un exercițiu militar în poligonul de la Cincu, județul Sibiu. Elicopterul care s-a prăbușit, aparținea unității militare Câmpia Turzii, era de tip Puma Socat Medevac și urma să fie folosit în exercițiul de la Cincu, pentru operațiuni de căutare și salvare.

Zona în care s-a prăbușit elicopterul este una deluroasă, acoperită cu pădure, iar vremea nu era favorabilă unui zbor în depline condiții de siguranță. De altfel, și elicopterele militare, și cele ale SMURD trimise în zonă iau în calcul condițiile grele de zbor, dată fiind vremea nefavorabilă. Un elicopter militar și mai multe echipaje care se aflau deja în poligonul de la Cincu au fost trimise în zonă, dar și un elicopter SMURD de la Punctul Târgu Mureș, cel mai apropiat de zona producerii catastrofei aviatice.

Potrivit ministrului apărării Mircea Dușa, prăbușirea elicopterului a fost anunțată la numărul de urgență 112, de unul dintre militarii aflați în aeronavă.

Duşa a declarat că în acest caz a fost sesizat Parchetul General.

Ministerul Apărării Naționale anunța, într-un comunicat de presă, că vineri, 21 noiembrie, militarii români şi americani participanţi la Modulul de instruire “RUBICON 2014” vor executa, în zona Poligonului Cincu, exerciţii specifice unităţilor aeropurtate. În perioada 11-25 noiembrie militari din unităţi şi mari unităţi subordonate Statului Major al Forţelor Terestre şi din unităţi ale Brigăzii 173 Aeropurtată a SUA participă, la Cîmpia Turzii, judeţul Cluj şi la Cincu, judeţul Braşov, la Modulul de instruire “RUBICON 2014”, condus de Brigada 6 Operaţii Speciale “Mihai Viteazul”. În cadrul acestei activităţi, militarii se vor antrena în comun executând activităţi de instruire specifice unităţilor de paraşutişti, precum şi trageri cu armamentul de infanterie din dotare.

Știre în curs de actualizare.

Neolife Medical Center oferă un cadou pacienților oncologici. “Care dintre noi?”, un film motivațional, inspirat din realitate

Un centru medical din Capitală oferă o șansă pacienţilor oncologici de a vedea boala dintr-o altă perspectivă, prezentând un film artistic pe cât de...

S-au publicat modificările ordonanței pentru părinții care stau acasă cu copiii în pandemie

Părinții care stau acasă pentru îngrijirea copiilor care nu merg la școală sau grpdiniță din cauza restricțiilor nu mai primesc zile libere plătite, dacă...

Tir de critici împotriva Comisiei Europene pentru secretizarea contractelor pentru vaccinuri. Ce profituri face industria Farma din pandemie

UE pariază viitorul cetățenilor săi și al economiei europene pe vaccinuri. Dar care sunt termenii acestui pariu și cât de mult vor trebui să...

Profilul „cârtiței” de la „Operațiuni Speciale” Brașov

Surse judiciare creionează pentru STIRIPESURSE profilul ofițerului Emanoil Mirică, care se pare că era șeful Biroului de Operațiuni Speciale, din cadrul Direcției de Operațiuni...

Cercetătorii redau vederea pierdută la șoareci, printr-o intervenție genetică de reîntinerire a celulelor

Își amintesc celulele vechi și deteriorate cum era să fii tânăr? O echipă de cercetători de la Harvard afirmă că a reprogramat neuronii în...