21.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 18:36
No menu items!

Elevii se vor putea înscrie mai uşor la facultate, printr-o platformă digitală naţională

spot_img

USR a depus un proiect de lege în Parlament care va facilita înscrierea la orice facultate prin intermediul unei platforme digitale la nivel naţional, administrată de Ministerul Educaţiei.

„Sistemul educaţional trebuie să ţină pasul cu avântul tehnologic şi să profite de soluţiile digitale pe care le avem astăzi la dispoziţie. Suntem în Parlament să digitalizăm şi să modernizăm România. Elevii din România cer deja de ani de zile să fie folosite instrumente digitale în procesul de admitere la facultate. Cu aceste gânduri, am iniţiat proiectul de lege, alături de Ştefan Pălărie, Gabriela Horga şi Bogdan Gruia, proiect sprijinit transpartinic de zeci de deputaţi şi senatori”, a transmis deputata USR Diana Buzoianu, co-iniţiatore a proiectului.

USR mai spune că propunerea legislativă reprezintă un pas mult aşteptat în direcţia digitalizării învăţământului şi o mână de ajutor pentru elevii care trebuie să parcurgă, uneori, chiar şi sute de kilometri pentru înscrierea la universităţile din diverse centre universitare.

Proiectul prevede înfiinţarea Platformei „Univedu”, o platformă electronică naţională în care elevii să poată încărca electronic toate documentele necesare pentru dosarul de admitere cerut de facultăţi. Ulterior, dacă sunt acceptaţi, elevii pot aduce, la facultăţile care cer acest lucru, documentele şi în format fizic.

„Pentru mine, acest proiect este despre şanse în plus. Despre acei tineri care şi-ar dori să urmeze o facultate, dar nu o mai fac pentru că trebuie să cheltuie bani şi timp cu drumurile pentru înscriere. Educaţia din România nu poate ţine pasul cu vremurile dacă statul nu se modernizează. Căratul de dosare şi hârtii la admiterea în facultate este din trecut şi trebuie să rămână în trecut. Tinerii au nevoie de acces mai rapid şi uşor atunci când se înscriu la o facultate. Să o poată face de la distanţă, rapid şi fără costuri. Ministerul Educaţiei e cel care trebuie să conducă această schimbare, să ofere universităţilor şi tinerilor o platformă digitală complet accesibilă. Este un cost mic pentru statul român şi care ridică mult standardele”, a precizat și senatorul USR Ştefan Pălărie.

                                                                                                                Adina Silav