4 C
București
duminică, 7 martie 2021 - 23:04

Elevii români au câştigat locul al III-lea la Olimpiada Internaţională de Lingvistică

Elevii români au câştigat locul al III-lea şi două menţiuni individuale la Olimpiada Internaţională de Lingvistică, desfăşurată la Manchester, competiţie la care România a participat oficial pentru prima dată.

Potrivit Ministerului Educației Naționale, lotul olimpic al României a câştigat, la prima sa participare oficială la Olimpiada Internaţională de Lingvistică, locul al III-lea şi medalie de bronz, la proba pe echipe, şi două menţiuni la proba individuală.

Echipa olimpică a fost compusă din: Maria-Cristina Ionescu (Galaţi), Cătălina Stelea, Marius Todea (ambii din Braşov) şi Remus Iosifescu (Bucureşti). Maria-Cristina Ionescu şi Marius Todea au obţinut menţiuni în concursul individual.

Lotul olimpic a fost pregătit de Roxana Dincă şi Adina Dragomirescu, profesori la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti.

Ediţia a XI-a a Olimpiadei Internaţionale de Lingvistică, una dintre cele douăsprezece competiţii internaţionale de ştiinţe, s-a desfăşurat la Manchester, în perioada 22 – 27 iulie. În acest an, au participat 138 de concurenţi din 26 de ţări, ca Australia, Brazilia, Bulgaria, China, Cehia, Estonia, Israel, Japonia, Singapore, SUA, Emiratele Arabe Unite sau Vietnam.

R.D.