22.8 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 16:19
No menu items!

Elevă de 17 ani, internată după ce a fost bătută de două colege

spot_img

ambulanta

O elevă a Grupuluii Şcolar Agricol „Viaceslav Harnaj” din Bucureşti a fost transportată la spital marţi, de un echipaj SMURD, după ce a fost bătută de două colege în apropierea liceului, au declarat surse din Poliţia Capitalei.

Potrivit surselor citate, la ora 13.32, o persoană a sunat la 112 şi a anunţat că o elevă a fost rănită în urma unei agresiuni.

La faţa locului a ajuns un echipaj SMURD, care a transportat-o pe adolescenta rănită la Spitalul „Grigore Alexandrescu”.

Poliţiştii spun că victima, în vârstă de 17 ani, a fost atacată de alte două eleve din aceeaşi unitate de învăţământ, pe o stradă situată la aproximativ 200 de metri de liceu, şi ar fi suferit o fractură de piramidă nazală. Una dintre agresoare ar fi colegă de clasă cu eleva bătută.

Un echipaj de poliţie a mers la spital, pentru a sta de vorbă cu victima şi a lămuri contextul în care a avut loc conflictul.

A.V.