12.9 C
București
duminică, 17 octombrie 2021 - 19:30

Elena Udrea rupe PDL pentru a consolida un partid tănăr

spot_img

Blaga si UdreaMare fierbere pe scena politică și în Partidul Democrat-Liberal. Mai mulți membri marcanți ai PDL părăsesc barca lui Vasile Blaga pentru a consolida un nou partid. Este vorba despre Partidul Popular Agrar, înființat de fostul ministru democrat-liberal al agriculturii, Stelian Fuia, în luna februarie a acestui an.

Inițiatorii acestei mișcări de trupe sunt Elena Udrea și Ion Ariton, sub oblăduirea lui Traian Băsescu, după cum afirmă surse democrat-liberale. Cei doi vor fi însoțiți de ginerele fostului ministru al economiei, Ciprian Rogoja, alias Cici, de la trupa Sistem, protejatul lui Traian Băsescu, Eugen Tomac, fost consilier prezidențial și șef al Departamentului românilor de pretutindeni din cadrul Guvernului Boc, dar și, foarte posibil, de Theodor Paleologu. Revoluționarii democrat-liberali sunt în discuții și cu Tudor Barbu, senator PP-DD.

După cum ne-au mai dezvăluit aceleași surse, Partidul Popular Agrar urmează să organizeze și un comitet de conducere, în data de 25 mai, după care, în toamnă, un

Congres extraordinar, pentru alegerea liderilor. Partidul ar putea prelua și Mișcarea Populară, „nășită” de Traian Băsescu și prezidată de decanul Facultății de Sociologie, Marian Preda.

Valeriu Motoc

Foto evz.ro