10.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024 - 14:40
No menu items!

Elena Udrea, mai greu de arestat a treia oară. „Am atâtea să le spun procurorilor…”

spot_img

Comisia juridică a Camerei a dat aviz doar pentru începerea urmăririi penale a Elenei Udrea, nu și pentru reţinere şi arestare.

Au fost înregistrate doar 11 voturi „pentru”, faţă de 12 necesare pentru aviz. Deputatul Elena Udrea a declarat, după ce a fost audiată de colegii ei din Parlament, că le-a cerut să voteze cum cred că este bine pentru România, arătând că pentru ea puşcăria nu este un subiect vesel, „este deja puşcăria în colecţia de toamnă-iarnă”. Deputatul a adăugat că abia așteaptă să le spună procurorilor toate lucrurile pe care le știe despre acest caz.

Nu pot să vă spun pentru că dosarul este secret, pentru că procurorii nici măcar nu m-au chemat să mă întrebe. Am atâtea lucruri să le spun când mă vor chema să mă întrebe, încât mă gândesc că sper să aibă dorinţa şi interesul să asculte ce am eu de spus„, a afirmat Udrea.

Vicepreşedintele comisiei, Ciprian Nica a declarat că nu a fost întrunit numărul necesar de voturi pentru aprobarea cererilor de încuviinţare a reţinerii şi a arestării, dar plenul Camerei va decide, pentru că avizul Comisiei este consultativ. La comisie au fost prezenţi 20 de deputaţi, membri ai comisiei. Elena Udrea a venit încă de dimineaţă la Parlament pentru a studia în continuare dosarul.

Întrebată de ziariști dacă este pregătită pentru o nouă încarcerare, Udrea a spus: „Dacă nu ar fi un subiect atât de trist, aş răspunde cu o glumă, dar puşcăria nu este un subiect vesel la mine, este deja puşcăria în colecţia de toamnă-iarnă. A fost primăvară-vară, văd că la fiecare sezon este câte o cerere de arestare. Niciodată nu eşti pregătit pentru aşa ceva„.

DNA are un nou dosar pe numele Elenei Udrea, acuzată de luare de mită, trafic de influenţă, spălare de bani, instigare la abuz în serviciu şi fals în declaraţii în perioada în care a fost ministru al Turismului și Dezvoltării.