7.8 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 10:25
No menu items!

Echipa de spadă feminin a României a câştigat aurul la Cupa Mondială de la Buenos Aires

spot_img

Echipa feminină de spadă a României a câştigat medalia de aur în cadrul etapei de Cupă Mondială de la Buenos Aires (Argentina), duminică seara, după ce a învins Rusia în finală cu scorul de 45-40, anunţă Federaţia Română de Scrimă.

Echipa României a avut următorul parcurs în Argentina: şaisprezecimi de finală – 45-37 cu Brazilia; sferturi de finală – 45-26 cu SUA; semifinale – 45-36 cu Estonia; finala – 45-40 cu Rusia.

România a evoluat în formula Ana Maria Popescu, Simona Gherman, Simona Pop şi Loredana Dinu. Antrenorii lotului feminin de spadă a României sunt Dan Podeanu şi George Epurescu.

România conduce în clasamentul Cupei Mondiale de spadă feminin pe echipe, cu 352 puncte, urmată de China, 348 puncte, şi Rusia, 304 puncte.

Următoarea etapă de Cupă Mondială de spadă seniori feminin va avea loc la Budapesta, în perioada 18-20 martie.

În concursul individual de sâmbătă, 13 februarie, Simona Gherman a cucerit medalia de bronz în etapa de Cupă Mondială de la Buenos Aires.