19.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 12:18
No menu items!

Ecaterina Andronescu: Pregătim elevi și studenți pentru profesiuni care nu s-au născut încă

spot_img

cati andronescu

Senatorul PSD Ecaterina Andronescu a declarat joi că în școală sunt pregătiți elevi și studenți „pentru profesiuni care nu s-au născut încă”.

„Școala, astăzi, după opinia mea este supusă unor provocări extraordinare. Schimbările din societate sunt de o frecvență și de o amplitudine fără precedent. Eu sunt conștientă că noi, astăzi, în școală pregătim elevi și studenți pentru profesiuni care nu s-au născut încă”, a spus Andronescu, la o masă rotundă organizată, la Palatul Parlamentului, de Comitetul Sindical European pentru Educație, în colaborare cu Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI).

Potrivit fostului ministru, dialogul ajută la identificarea celor mai potrivite strategii pentru educație.

„Dialogul este cel care ne ajută să identificăm cele mai potrivite strategii pentru educație, cele mai bune soluții de implementare a acestora, de ce nu, cele mai bune idei pe care să le așezăm într-o legislație care să ajute mediul educativ care să nu încurce educația, să nu încerce să stăpânească sistemul de educație, ci dimpotrivă, să-i dea autonomie sistemului de educație, ca acesta să poată evolua spre performanță”, a adăugat Andronescu.

Lucian Mera