23.5 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024 - 0:18
No menu items!

După viscol și ger se încălzește brusc. Cu cât cresc temperaturile

spot_img

După episodul de iarnă prin care am trecut în aceste zile, pentru weekend, meteorologii anunță că maximele vor depăși 20 grade Celsius. 

Potrivit specialiștilor ANM, joi, 30 martie, vremea va intra într-un proces de încălzire, astfel că valorile termice, în marea lor majoritate, se vor situa în jurul celor normale la sfârșitul lunii martie. Totuși, dimineața va fi rece. Cerul se va înnora treptat în toate regiunile.

„Ziua izolat vor fi ploi slabe în vestul și nord-vestul teritoriului, iar din orele serii aria ploilor va fi în extindere în spațiul intracarpatic unde vor deveni moderate cantitativ și va ploua pe suprafețe mai mici și în sud și în est. La munte se vor semnala precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 și 16 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între -1 și 9 grade Celsius, cu cele mai ridicate valori în Banat și Crișana. Spre sfârșitul intervalului, izolat se va semnala ceață și brumă”, au anunțat reprezentanții ANM.

În Capitală, vremea va intra într-un proces de încălzire, valorile termice apropiindu-se de normele perioadei, însă dimineața va fi rece. Cerul va fi variabil, cu înnorări noaptea, când trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 12 grade Celsius, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 3 grade Celsius.

Vineri, vremea va continua să se încălzească în cea mai mare parte a țării, cu precădere în jumătatea de sud-vest. Cerul va avea înnorări și va ploua în toate regiunile -local în sudul teritoriului și pe arii extinse în rest; pe alocuri ploile vor fi moderate cantitativ, iar izolat se pot acumula peste 15-20 l/mp. La munte, altitudini mari, vor fi precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări la munte, iar local și temporar și în zonele joase de relief, îndeosebi din centrul și sudul țării. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 10 și 20 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 2 și 10 grade Celsius. Izolat se va forma ceață.

În București, conform ANM, vremea va continua să se încălzească, astfel că valorile termice se vor situa ușor peste cele normale în ultima zi a lunii martie. Cerul va avea înnorări, iar trecător va ploua slab. Vântul va sufla moderat, cu ușoare intensificări. Temperatura maximă va fi de 19 grade Celsius, iar cea minimă se va situa între 6 și 9 grade Celsius.

R. Dan