4.4 C
București
luni, 6 decembrie 2021 - 18:55
No menu items!

După un transplant total de față, pe coperta revistei de modă GQ

spot_img

Richard Lee Norris și-a redobândit și gustul și mirosul, pe care le pierduse după accident

Richard Lee Norris

Un bărbat din statul american Virginia, care în urmă cu doi ani a fost supus unui transplant total de față, va apărea pe coperta cunoscutei reviste de modă GQ, scrie ziarul spaniol ABC.

Coșmarul lui Richard Lee Norris a început când avea doar 22 de ani când, din greșeală, s-a împușcat în plină figură. A supraviețuit ca prin minune, dar a rămas complet desfigurat întrucât nasul, pomeții, limba, dinții, mandibula și bărbia i-au fost grav afectate. Timp de 15 ani s-a temut să iasă pe stradă din cauza aspectului său.

În 2012, doctorul Eduardo D. Rodríguez l-a operat, el fiind unul dintre primii beneficiari din lume ai unui transplant total de față. Donatorul a fost un tănâr de 21 de ani care murise. În lunile care au urmat după intervenția chirurgicală, Richard Lee Norris și-a redobândit și gustul și mirosul, pe care le pierduse după accident.

În ultimii 15 ani am trăit ca un călugăr ascuns după o mască. Mergeam la cumpărături noaptea, când era puțină lume în jur. Acum pot să merg alături de ceilalți și nimeni nu se oprește să se uite la mine. Prietenii mei își trăiesc viața și, de acum, și eu voi face la fel

Richard Lee Norris,

Interviu pentru postul NBC

Richard, a cărui fotografie va apărea pe coperta viitorului număr al revistei GQ, a mărturisit că noua sa viață nu este lipsită de griji întrucât nu are voie să stea la soare, să bea alcool sau să se zgârie sau rănească pe față, existând pericolul unei respingeri a transplantului. Cu toate acestea, el mulțumeaște doctorilor care i-au permis să surâdă din nou.

C.A.