După Kovesi, potopul. Val de plecări ale unor procurori din DNA

    Kovesi 3_SZ

    Chiar dacă CSM a dat aviz pentru instalarea noii conduceri a primei secţii, cea a combaterii corupţiei din cadrul DNA, iar vechiul şef al acestei structuri, Lucian Papici, părea că a intrat într-un con de umbră, în interior nu e deloc linişte, au declarat surse judiciare pentru Sursa Zilei.  Astfel, în curând se vor înregistra primele plecări importante din DNA, după schimbarea de gardă în structura condusă acum de Laura Codruţa Kovesi și Marius Iacob, susţin aceleaşi surse. Celălalt adjunct, Călin Nistor nu a fost inclus deoarece pentru niciun procuror din DNA el nu contează în această ecuaţie.

    Procurorii Viorel Cerbu, Gheorghe Bocşan şi Claudia Roşu se pregătesc să plece din structura anticorupţie. Dar şi de la Secţia a II-a a DNA, de combatere a infracţiunilor conexe celor de corupţie se pregătesc două plecări. Una dintre ele este cea a procurorului Cristina Radu, fost purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, detaşată la DNA acum două luni.

    Întâmplător sau nu, în timpul interviului susținut zilele trecute  la CSM, noul şef al Secţiei I, Gheorghe Popovici, a spus că există o stare de stres în rândul procurorilor din cauza presiunilor care ar veni din partea mass-media și a unor persoane nemulțumite de soluțiile date de procurori. Sursele noastre confirmă problemele din interiorul Secţiei conduse de Popovici şi vorbesc de mai multe plecări. Prima dintre ele este cea a lui Viorel Cerbu, fostul adjunct al lui Papici. Cerbu a făcut imprudenţa de a accepta propunerea actualului ministru al justiţiei Robert Cazanciuc, de a fi din nou procuror şef adjunct al secţiei, fără a o informa însă şi pe actuala şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi, aşa că a căzut brusc în dizgraţie. Potrivit surselor noastre, Viorel Cerbu va merge la DIICOT, ca şef al structurii de combatere a traficului de droguri. Plecarea lui Cerbu se va face însă după finalizarea dosarului şi trimiterea în judecată a judecătoarei Veronica Cârstoiu de la Curtea de Apel Bucureşti, acuzată că a luat şpagă de la Dinel Staicu. Activitatea lui Cerbu la DNA a vizat mai mult dosare  îndreptate împotriva judecătorilor şi procurorilor, şi poliţiştilor, cum ar fi Viorica Dinu sau Antonela Costache de la Tribunalul Bucureşti. El a instrumentat, cel puţin în ultimii ani, un singur dosar în care a fost implicat un politician, cel în care a fost trimis în judecată pentru corupţie fostul lider al PDL Vrancea, Alin Trăşculescu. Lasă în urmă însă şi un dosar controversat, cel al judecătoarei Gabriela Bârsan, fostă şefă a Secţiei de Contencios Administrativ de la Curtea Supremă. Aici, Cerbu a demarat ancheta şi a făcut percheziţii la domiciliul judecătoarei, deşi aceasta avea imunitate CEDO, prin prisma faptului că soţul ei, Corneliu Bârsan era la acel moment judecătorul României la CEDO.

    O plecare surprinzătoare din DNA se anunţă a fi cea a Claudiei Roşu, soţia fostului şef al Secţiei a II-a a DNA, Doru Țuluș. Colegii spun că Roşu este unul din cei mai eficienţi procurori ai secţiei conduse până nu cu mult timp în urmă de Lucian Papici. Surse judiciare au declarat pentru Sursa Zilei că şi Roşu se pregăteşte să plece din DNA, ea urmând a merge, dacă nu intervin schimbări de ultim moment, la Inspecţia Judiciară de pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii. Claudia Roşu a finalizat mai multe dosare cu rechizitorii, speţe care s-au lăsat apoi şi cu condamnări. Astfel, dosarul liderului CNSLR Frăţia, Marius Petcu, condamnat la 7 ani de închisoare, a fost instrumentat de Roşu, la fel ca şi cel al fostului şef al ANOFM, Silviu Bian, ambii prinşi în flagrant.  Acelaşi procuror a trimis-o judecată pentru favorizarea infractorului şi pe Georgeta Barbălată, fost judecător la Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Tot Roşu este cea care a demarat şi dosarul miliardarului Puiu Popoviciu şi a obţinut şi arestarea directorului Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Ilfov, prins în flagrant cu şpagă. Plecarea Claudiei Roşu nu face decât să întărească tensiunile despre care vorbea Gheorghe Popovici.

    Un alt procuror care ar putea părăsi DNA este Gheorghe Bocşan, procurorul care a instrumentat dosarul Portului Constanţa şi pe cel al referendumului cu Liviu Dragnea – acest dosar doar până la un punct însă. Bocșan ar urma să fie coleg cu Viorel Cerbu, tot la DIICOT. Plecarea lui Bocşan are legătură, spun sursele noastre, cu negocierile avute de acesta cu ministrul justiţiei Robert Cazanciuc, pentru a prelua şefia Secţiei I din DNA. Cum negocierile s-au purtat fără ştirea lui Kovesi, Bocşan a căzut şi el în dizgraţie.

    Plecări şi din secţia condusă de Claudiu Dumitrescu

    Nici Secţia de combatere a infracţiunilor conexe celor de corupţie nu este ocolită de plecări, dar în acest caz motivele sunt altele.  Astfel, de aici a plecat deja Cristina Radu care abia venise în toamna aceasta la DNA de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, unde a fost şi purtător de cuvânt. Potrivit unor surse judiciare, din Secţia a II-a urmează să mai plece o altă procuroare, Cristina Voicu, care lucrează de aproape doi ani în DNA. Voicu va finaliza însă cauza pe care o are în lucru, cea privind suspiciunile de fraudare a concursului de proiecte pentru obţinerea ajutorului de minimis, de la Ministerul de Finanţe. Cele două procuroare, Cristina Radu şi Cristina Voicu aveau şi o poreclă comună în DNA – Sânzienele. Sursele noastre ne-au spus că porecla a venit de la faptul că cele două erau aproape de nedespărţit în timpul programului la DNA.

    Cristi Ciupercă

    NICIUN COMENTARIU