4.8 C
București
marți, 19 martie 2024 - 6:14
No menu items!

Dragnea: Legea offshore trebuie adoptată în următoarele trei luni

spot_img

Președintele Camerei Deputaților și-a exprimat speranța și dorința pentru ca Legea offshore să fie votată în următoarele trei luni.

Liviu Dragnea a dezvăluit discuțiile purtate cu principalii actori de pe piața energiei. „La mine au venit CEO de la OMV şi a doua zi preşedintele de la Exxon. Sigur, subiectul a fost legea off-shore, nu a fost o discuţie tensionată, şi-au exprimat dorinţa de a continua investiţiile, dar ţinând cont de dorinţele lor de stabilitate fiscală, de libertatea de a-şi vinde gazele în condiţii de profitabilitate. Le-am spus că poziţia mea de astă-vară nu s-a schimbat, în sensul că România trebuie să câştige financiar suficient şi un procent însemnat de pe urma acestei afaceri şi o parte importantă trebuie să se vândă pe piaţa din România pentru că economia noastră să beneficieze de gaze din subsolul nostru, iar noi să avem independenta energetică, să nu mai depindem de ruşi. Obiectivul a fost mereu să găsim „right balance” între interesele fireşti ale companiilor care investesc şi interesele legitime ale statului român. Le-am explicat în detaliu cum stă situaţia. Noi nu negociam, au spus ce era firesc să spună, că vor lua decizia de a continua investiţia sau nu”.

El a explicat că este vorba despre „o rezervă de 400 de miliarde de metri cubi”. „Opinia mea e că rezerva e mai mare. Primul obiectiv a fost financiar, al doilea de dezvoltare şi de independenţă energetică. Prin ce s-a întâmplat la Cameră, vorbim de toată cantitatea de gaze, România va beneficia în plus de aproximativ de 40 de miliarde de dolari pe toată durată, iar 50% din producţia de gaze, adică cel puţin 200 de miliarde de metri cubi, tranzacţionaţi în România. Am vorbit şi cu domnul Tariceanu, are acelaşi punct de vedere”, a declarat Dragnea.

Liderul social-democrat știe că se fac presiuni asupra sa, dar nu cedează și vrea legea adoptată în trei luni. „Indiferent ce presiuni se fac asupra mea, sunt convins că parlamentarii noştri nu vor ceda. Legea e în Senat, vreau ca în trei luni legea să fie adoptată”.

El a explicat că „sunt obiective uriaşe pentru România”. „Și suma, dar şi că scăpăm de dependenţa de ruşi”.

Valeriu Motoc