10 C
București
vineri, 22 octombrie 2021 - 7:35

Dr. Radu Zamfir participă la operaţie de prelevare de organe la Spitalul Judeţean Sibiu

spot_img

Radu Zamfir_SZ

Medicul Radu Zamfir, rănit în accidentul aviatic produs în 20 ianuarie în Munţii Apuseni, va participa, joi seară, la o operaţie de prelevare de organe la Spitalul Judeţean din Sibiu, unde vor ajunge şi medici din Bucureşti, Târgu Mureş şi Cluj.

Organele vor fi prelevate de la un pacient de 34 de ani aflat în moarte cerebrală, echipa de medici de la Sibiu obţinând acordul familiei acestuia pentru prelevarea oricărui organ viabil care ar putea salva viaţa altcuiva, potrivit unui comunicat de presă al Spitalului Judeţean Sibiu.

Bărbatul a fost internat la Secţia de Terapie Intensivă, marţi, în comă profundă, cu “traumatism cranio-cerebral, hemoragie subarahnoidiană, multiple fracturi craniene şi fracturi costale”.

Potrivit coordonatorului de transplant Victor Zota, la intervenţia de prelevare de organe care va avea loc la Spitalul Judeţean din Sibiu vor participa, pe langă doctori de la această unitate medicală, şi medici din Bucureşti, Târgu Mureş şi Cluj.

“Este vorba despre ficat, rinichi, ţesuturi, dar şi cord şi pancreas, iar pentru acestea din urmă vor fi făcute evaluări de către specialiştii care vor veni din Târgu Mureş şi Cluj. Totodată, rinichii vor transplantaţi unor pacienţi din Cluj”, a declarat Victor Zota, precizând că pentru prelevarea de ficat va merge la Spitalul Județean din Sibiu o echipă de medici condusă de medicul Radu Zamfir.

De asemenea, echipa din Bucureşti va mai fi formată din specialişti în transplant de ţesuturi din Colentina, care vor ajunge la Sibiu cu o ambulanţă de şase locuri.

Medicul Radu Zamfir și-a reluat luni activitarea la Spitalul Fundeni,  iar joi seară va participa la o operație de prelevare de organe, la o săptămână și jumătate de la accidentul aviatic din Munții Apuseni.

D.M.