17.1 C
București
joi, 9 mai 2024 - 15:16
No menu items!

Două trenuri de metrou s-au ciocnit uşor, în staţia Timpuri Noi. Un al treilea metrou s-a defectat. Haos în subteran

spot_img

Două trenuri de metrou s-au ciocnit uşor, marţi seară, în staţia Timpuri Noi din Capitală, după ce o garnitură a intrat pe linia ocupată deja de cealaltă. Metrorex a transmis că nu sunt victime.

”Confirmăm că a avut loc un incident feroviar la staţia Timpuri Noi, pe care Metrorex deja l-a avizat la AGIFER, urmând ca organele abilitate să investigheze evenimentul şi să dispună măsurile care se impun. Unul dintre trenuri a intrat pe linia ocupată de alt tren ceea ce a produs cuplarea celor două trenuri”, au transmis, marţi seară, reprezentanţii Metrorex.

Aceştia au precizat că în urma incidentului nu există victime sau pagube materiale.

”Călătorii au fost debarcaţi în siguranţă şi circulaţia trenurilor a fost reorganizată”, au susţinut ei.

Metrorex a mai precizat că, în afara garniturii care a intrat pe linia ocupată de alt tren au mai fost și două defecțiuni:

”Vă informăm că, din cauza unei defecțiuni tehnice, între stațiile Timpuri Noi și Mihai Bravu nu se circulă, iar între stațiile Mihai Bravu și Nicolae Grigorescu se circulă în sistem pendulă. Aceasta a constat intr-o defectiune a unui tren la Distor 1 in jurul orei 18.50, unde au fost calatori debarcati la peron si trenul a fost retras. Iar inca un tren a prezentat o defectiune la Timpuri Noi in jurul orei 19.15. Si acesta a fost retras”, a transmis Metrorex.

D.Constantin