6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 7:01
No menu items!

Două persoane, suspectate de meningită West Nile. DSP a trimis probe la Institutul Cantacuzino

spot_img

Două persoane din Teleorman sunt suspectate de meningită West Nile, fiind internate cel puţin până la finalizarea analizelor care ar urma să confirme sau să infirme suspiciunile.

„Sunt două cazuri neconfirmate, s-au trimis la institut serurile. E vorba de un cioban aflat pe câmp undeva prin Zimnicea şi o persoană din Roşiori de Vede. Nu avem confirmarea lor. Noi ne-am luat măsurile de rigoare, am informat Centrul de Transfuzie Sanguină că, într-o anumită perioadă, să nu mai primească donatorii de sânge din localităţile respective. Au fost informaţi toţi primarii din judet şi în luna mai, acum i-am atenţionat din nou că trebuie să ia măsuri de dezinsecţie a ţânţarilor, medicii de familie unde erau înscrişi au fost alertaţi de situaţia pacienţilor”, a declarat pentru Mediafax Mioara Comana.

Potrivit specialiştilor, simptomele raportate sunt similare unei gripe uşoare, în general caracterizate prin debut brusc cu febră, cefalee, mialgii (febră musculară) sau vărsături.

R.D.