7.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 9:54
No menu items!

Două facturi la energie electrică în decembrie. Cum s-a ajuns în această situație

spot_img

O parte dintre români vor primi din partea furnizorilor de energie electrică două facturi în luna decembrie. Și asta pentru că furnizorii așteaptă încă normele de aplicare a legii privind plafonarea și compensarea facturilor la energie electrica și gaze.

„La sfârșitul lui octombrie s-a aprobat în Parlament acea OUG 118, care s-a dat de către Guvern pentru compensarea facturilor la energie electrica și gaze. S-a completat în Parlament și s-a dispus și plafonarea.

Deși, legea prevedea termen de 15 zile în care trebuia să se elaboreze normele de aplicare a acestei legi, acest lucru încă nu s-a întâmplat. N-avem încă norme, suntem în 24 noiembrie, și în lipsa normelor furnizorii nu știu cum să factureze și cum să aplice această lege și unii au preferat în loc să factureze la valoarea normală prevăzută din contract, încălcând legea, au preferat să amâne emiterea facturilor”, a declarat vicepreşedintele ANRE, Zoltan Nagy-Bege, la Digi24.

Acesta a precizat că situația s-ar putea rezolva, cel târziu săptămâna viitoare, când vor apărea aceste norme.

“Problema e că ar trebui să se aștepte acești clienți, cărora nu le-a venit factură, ca în decembrie să primească chiar două facturi. Într-o săptămână – două să vină două facturi că să recupereze acest decalaj din cauza amânării emiterii facturilor”, a menționat Zoltan Nagy.

                                                                                                                   Adina Silav